Incompetență la Rovinari: Primăria plătește 550.000 euro în loc de 90.000 pentru modernizarea spitalului

15

Autorităţile locale au tras de timp până când au rămas fără fondurile europene contractate pentru  modernizarea Ambulatoriului de la Spitalului Sfântul Ștefan. În loc să plătească doar 90.000 euro cofinanțare, cetățenii din Rovinari vor scoate din buzunar 550.000 euro, de șase ori mai mult, din pricina incompetenței celor responsabili de această investiție.

O investiţie de peste un milion de euro din fonduri europene ar fi trebuit să facă să strălucească Rovinariul pe harta instituţiilor de asistenţă medicală din România. La trei ani de la semnarea contractului, inaugurarea a fost amânată de mai multe ori. Ultimul termen este 1 noiembrie 2016, dar vizita inspectorilor de la Ministerul Dezvoltării este însoţită de un dublu scandal: fosta conducere a ratat jumătate din fondurile europene, iar directorul venit în funcţie de o lună are deja dosar penal pentru „achiziţii pe proprie răspundere”. Directorul spitalului, Adrian Murea, a declarat pentru presa locală că Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia i-a dat trei săptămâni să mobileze şi să echipeze noul Ambulatoriu.

Jurnalistul Cerasel Cuteanu a intrat în posesia unor înregistrări în care managerul îi ameninţă pe subalternii care refuză să încalce „de urgenţă” şi „la dispoziţie” legea achiziţiilor publice. Juristul a fost destaşat, împotriva voinţei, la Consiliul Local, în timp ce responsabilul de achiziţii se simte „pândit” la fiecare pas.

(AUDIO) DNA la Spitalul Rovinari! Ascultă aici cum sunt persecutaţi angajaţii care refuză achiziţii ilegale

Directorul Adrian Murea este fiul unui fost edil de Târgu Jiu (Victor Murea), retras pe meleagurile natale după un dosar penal pentru afaceri cu imobilele pacienţilor, pe când era chirurg la Spitalul MAI din Capitală.

Insert 1

Cererea de finanțare pentru reabilitarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Orășenesc Sfântul Ștefan a fost aprobată în mai 2013. Era vorba de un proiect din fonduri europene în valoare de 1.000.000 euro, din care contribuția orașului Rovinari urma să fie doar 400.000 lei, aproximativ 90.000 euro.

Managerul orașului, Constantin Podaru, anunța la momentul respectiv că toate cheltuielile previzionate în proiect au fost aprobate de ADR Sud-Vest Oltenia și Ministerul Dezvoltării. Din 2013, nimeni nu a mai relatat mare lucru despre Ambulatoriul Spitalului Rovinari. Părea că investiţia mergea strună şi toată lumea era mulţumită.

Proiectul a revenit în actualitate în urmă cu două săptămâni, când juristul spitalului a ieșit public să denunțe o posibilă achiziție ilegală de mobilier şi echipamente de specialitate.

Consultată în legătură cu această achiziție prezentată ca fiind „de maximă urgență”, tocmai pentru a nu pierde banii din proiect, ADR Sud – Vest Oltenia ne-a comunicat că în cazul proiectului de reabilitare a Ambulatoriului, Primăria Rovinari a asumat să suporte toate cheltuielile proiectului, după 31.12.2015. Ca atare, aceste cheltuieli au fost declarate neeligibile: este vorba de aproximativ 550.000 de euro.

ADR SV Oltenia:

Primăria Rovinari s-a angajat să asigure toate cheltuielile ulterioare datei de 31.12.201.

ADR Sud-Vest Oltenia a confirmat oficial că autoritățile locale din Rovinari au suportat mai mult decât cofinanțarea stabilită inițial, de 400.000 lei, în proiectul de reabilitare a Ambulatoriului Spitalului:

În cadrul declarației de angajament, anexă la actul adițional de prelungire a duratei contractului până la 31 octombrie 2016, Primăria Rovinari s-a angajat să asigure toate cheltuielile ulterioare datei de 31.12.2015 necesare asigurării funcționalității obiectivului de investiții.

Așadar, tot ce s-a făcut în proiect până la 31.12.2015 este acoperit din bani europeni. Pentru restul de bani, mai mult de jumătate din sumă, Primăria Rovinari s-a angajat că acoperă din bugetul local.

Lucrurile se lămuresc după lectura unor hotărâri de Consiliu Local, din 15 şi 17 decembrie 2015, prin care se aprobau:

  1. Găsirea urgentă a unui împrumut pentru finalizarea Ambulatorului;
  2. Amânarea finalizării proiectului până la data de 30 iunie 2016 şi cheltuielile necesare finalizării proiectului.

Proiectul a fost astfel trecut pe lista lista de investiții a orașului Rovinari pe anul 2016, adică nu pe fonduri europene (cum s-a lăudat fostul primar), ci pe banii cetățenilor. Este vorba de peste 550.000 euro – cheltuieli neeligibile întrucât urmau să fie făcute după data limită prevăzută în contractul de finanţare din fonduri UE. Beneficiarii de fonduri – primăria şi spitalul – au tras de lucrări până au rămas fără timp şi fără bani.

(Articolul continuă sub imagini)

Insert 2

Insert 3

Conform transcriptului unei şedinţe de Consiliu Local din 2013, reabilitarea Ambulatoriului a presupus o investiţie de aproape 500.000 de euro numai în construcţia clădirii – proiectare şi punere în operă. Prin urmare restul de 50%, în cea mai mare parte costuri cu aparatura medicală şi echipamente, a ajuns să fie suportat de bugetul local. Această sumă reprezintă aproximativ un sfert din întregul capitol de „investiții” al bugetului primăriei Rovinari pe anul 2016.

INsert 0

 

 

1 Comentariu
  1. […] Ambulatoriului. Am descris aici presiunile pe care Murea le-a făcut asupra subordonaților, iar aici faptul că, din incompetență, CL Rovinari a pierdut aproape jumătatea din finanțare, ca atare […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.