INFOGRAFIC. Ce s-a petrecut în România și în lume de când se judecă dosarul Mazăre-Constantinescu (Dosarul Retrocedărilor din Constanța)

12
Procesul retrocedărilor de la Constanța în care sunt inculpați Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu trenează de 8 ani. Judecătorarea Corina Cornelia Dăescu de la Curtea de Apel București a dat cel de-al 90-lea termen în acest dosar cu un prejudiciu estimat la 114 milioane euro.

România a avut cinci premieri în acest timp – Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta și Cioloș -, Năstase și Mitrea au fost condamnați și au și ieșit din închisoare, Papa Benedict XVI s-a retras, Obama a fost ales președinte de două ori și se pregătește să-și încheie și cel de-al doilea mandat, Medvedev a fost președinte al Rusiei, Iușcenko a pierdut alegerile prezidențiale în Ucraina în favoarea lui Ianukovici care a fost îndepărtat de mișcarea pro-occidentală EuroMaidan, Ucraina fiind acum condusă de Poroșenko, sonda Voyager 1 a părăsit Sistemul Solar, britanicii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană… dar expertizele topo-cadastrale, greva magistraților, bolile lui Nicușor Constantinescu, greșelile grefierelor, ninsorile abundente și vremea rea i-au împiedicat adesea pe inculpați ori pe avocați să ajungă de la Constanța la București și au zădărnicit o decizie pe fond a Curții de Apel București după opt ani de la trimiterea în judecată.

Ziarista Ada Codău de la Constanța noastră a prezentat în amănunt drumul cu obstacole al acestui dosar: Dosarul Retrocedărilor (Mazăre-Constantinescu): 8 ani, 87 de termene, 114 milioane euro prejudiciu, fără decizie în prima instanţă

Vă propunem și o ilustrare grafică.

infografie-radu-mazare-update

3 Comentarii
  1. […] INFOGRAFIC. Ce s-a petrecut în România și în lume de când se judecă dosarul Mazăre-Constantin… […]

  2. […] Ada Codău și Alex Stoianovici au publicat, pentru justitiecurata.ro, un infografic cu cele mai importante evenimente care au avut loc în lume de când se judecă cel […]

  3. […] inspirat scriau anul trecut jurnaliștii de la Inițiativa pentru Justiție Curată ce s-a petrecut în lume de la debutul dosarului și până în acel […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.