La Galaţi: primarul se schimbă – clienţii achiziţiilor directe, nu

30
Peste 1,3 milioane de euro fără TVA, aceasta este valoarea totală a celor 168 de achiziţii directe realizate de Primăria municipiului Galaţi, în primele şase luni din mandatul noului primar, social-democratul Ionuţ Pucheanu (iulie-decembrie 2016). Mai modest faţă de cele 172 de contracte directe, în valoare totală de peste 1,7 milioane de euro fără TVA, din ultimele şase luni de mandat ale fostului primar al Galaţiului, UNPR-istul Marius Stan (ianuarie-iunie 2016). Interesant este că, deşi Galaţiul are un nou primar, favoriţii contractelor directe au rămas aceiaşi. Dovadă că mai bine de 41 la sută din cele 1,3 milioane de euro au ajuns la aceleaşi firme care conduceau în topul atribuirilor directe si pe vremea lui Marius Stan.

Mai multă transparenţă

Trebuie spus din start că, potrivit Legii achiziţiilor publice, Primăria are dreptul de a „achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 132.519 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 441.730 de lei”. Trebuie spus că, în cele şase luni de mandat ale noului edil, Primăria a devenit mult mai transparentă: a publicat pe portalul propriu caietele de sarcini ale achiziţiilor publice (atât ale celor directe cât şi ale procedurilor proprii simplificate) şi a aşteptat ofertele, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Conform datelor furnizate la solicitarea noastră, cine câştiga contracte directe pe vremea fostului primar, cu puţine excepţii, câştigă şi acum!

Topul campioanelor la achiziţii directe

În mandatul primarului Ionuţ Pucheanu, SC Rovis Lider SRL a câştigat cinci contracte în valoare totală de 716.215 lei fără TVA, în timp ce, în 2015, Primăria condusă de Marius Stan i-a încredinţat direct patru contracte în valoare totala de 1,09 milioane de lei fără TVA.

SC Romsit Construct SRL a încasat 529.402 lei fără TVA din cele patru contracte încredinţate de Primăria condusă de Pucheanu, şi 1,13 milioane de lei fără TVA din cele trei contracte directe primite în 2015.

Despre Moviland Met aţi putut citi deja pe platforma Justiţie Curată. În cele şase luni din mandatul lui Ionuţ Pucheanu, firma a câştigat 12 contracte în valoare totală de 422.732 de lei fără TVA. În 2015, Moviland Met a fost campioana contractelor directe: 15 atribuiri, în valoare totală de 1,39 milioane de lei fără TVA. Iar în primele şase luni ale anului 2016, când primar era tot Marius Stan, a primit 13 contracte, în valoare totală de 443.253 de lei fără TVA.

SC Comtiem SRL a încheiat cu Primăria lui Pucheanu patru contracte directe în valoare de 418.077 de lei fără TVA. În 2015, firma a beneficiat de cinci contracte directe, de 511.054 de lei fără TVA, iar în ultimele şase luni din mandatul lui Marius Stan a câştigat 361.134 de lei fără TVA din două contracte directe.

Din cele 16 contracte directe – între care două în asociere – SC Proiect SA a câştigat 432.833 de lei fără TVA în mandatul lui Ionuţ Puheanu. În 2015, SC Proiect SA figura cu 14 contracte în valoare totală de 599.335 de lei fără TVA, iar în 2016, în ultimele şase luni de mandat ale primarului Marius Stan, a beneficiat de patru contracte în valoare totală de 266.700 de lei fără TVA.

Firmele fotbaliştilor, bine văzute

Din lista favoritelor la atribuiri directe, în mandatul lui Marius Stan a dispărut, totuşi, o firmă: SC Romvlay SRL, care, în 2015, primise zece contracte directe, în valoare de 1,1 milioane de lei fără TVA, iar la în ultimele şase luni din mandatul fostului primar – 586.764 de lei fără TVA din şase contracte. La vremea aceea, conform datelor de la Registrul Comerţului, Romvlay îl avea ca asociat unic şi administrator pe Cristian Constantin Moglan, tatăl lui Robert Moglan, fost fotbalist al clubului Oţelul, unchiul fotbalistului, Valentin Ştefan, fiind una dintre gloriile Oţelului pe vremea când Marius Stan era preşedinte al clubului.

Am remarcat, însă, pe lista firmelor, o prezenţă nouă: SC World D’Alexia SRL, care a câştigat, în cele şase luni din mandatul lui Pucheanu, opt contracte, în valoare de 152.945 de lei fără TVA. Nu e mult, dar tot e ceva pentru o firmă înfiinţată în ianuarie 2016, care o are ca asociat unic şi administrator pe Carmen Lavinia Ioviţă. Despre ea am descoperit, în presa mondenă, că este fiica unui fost consilier local PSD, Ionel Borcea, şi soţia lui Valentin Ioviţă, şi el fotbalist.

Ce-ar mai fi de spus? Ah, că city-managerul Galaţiului, Marius Humelnicu, a fost fotbalist…

Paradox

Lucrarile la ravena de pe Faleza  Dunarii
Lucrările la ravena de pe Faleza Dunării

Unul dintre cele mai scumpe contracte – 339.000 de lei fără TVA – a fost încheiat de Primăria Galaţi în urma unei achiziţii directe, cu asocierea Rovis Lider – ATU Consulting, şi vizează proiectarea şi execuţia lucrărilor de excavare, terasament şi taluzare pe Faleza Dunării, afectată de ravene. La finele anului trecut, primarul Ionuţ Pucheanu se lăuda pe pagina publică de Facebook că au început deja lucrările şi că ele vor continua atât cât va permite vremea. Interesant este că, pe 27 ianuarie anul acesta, Primăria a lansat o nouă achiziţie publică, în valoare estimată de 16.800 de lei fără TVA, pentru întocmirea documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire…

primarul Ionut Pucheanu privind  ravena de pe Faleza
Ionuț Pucheanu inspectând ravena de pe Faleză

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.