Despre Conacul Matac
Conacul Matac este în inventarul Ministerului Finanţelor Publice şi în administrarea ICVV – Institutul de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugarească, a declarat pentru justitiecurata.ro – Ludmila Sfîrloagă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
Pe 28 septembrie 2011, Consiliul Judeţean Prahova a aprobat un proiect de hotărâre prin care s-a asociat cu Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (administratorul conacului) şi comuna Valea Călugarească pentru reabilitarea clădirii şi introducerea în „Drumul vinului” (Hotărârea CJ nr. 123 din 28 septembrie 2011).
„Obiectivul propus este reabilitarea Conacului Matac, obiectiv situat în zona “Drumul Vinului”, unul dintre cele mai vechi proiecte promovate de Consiliul Judeţean Prahova încă din anul 2004. Justificarea pentru obiectivul propus, constă în faptul că acest vechi conac boieresc (construit în anul 1901 pe o fostă moşie Cantacuzină de către familia Barbu Matac) cuprinde trei valori esenţiale şi anume: face parte din patrimoniul naţional, este un produs destinat enoturiştilor experţi şi clasici şi este localizat într-un areal viticol reprezentativ pentru vititcultura judeţului Prahova. În ceea ce priveşte Conacul Matac, locaţie reprezentativă pentru centrul viticol menţionat, şi nu numai, se impun ca obiective specifice: reabilitarea clădirii; amenajarea mansardei ca spaţiu de cazare şi amenajarea zonei de protecţie a acestuia”, se arată în anexele hotărârii adoptate.
Planul de realizare a proiectului de reabilitare a Conacului Matac cuprindea:
– consolidarea clădirii şi repararea acoperişului;
– înlocuirea tâmplăriei şi recondiţionări interioare;
– reparaţii şi modernizare a instalaţiilor electrice, de gaze naturale şi sanitare.
Din păcate acest plan nu s-a realizat, în 2011 fiind făcute doar reparaţii la acoperiş. Totuşi, şi acestea au fost importante, deoarece plouă în interior, iar dacă nu se făceau, conacul risca să se prăbuşească.
Pentru repararea acoperişului, Consiliul Judeţean a plătit firmei STANEVIP SRL suma de 154.933 lei, contractul fiind atribuit pe 12 decembrie 2011, potrivit site-ului de licitaţii publice.
Lucrările s-au finalizat pe 24 decembrie 2011, a declarat Ludmila Sfîrloagă, vicepreşedinte Consiliului Judeţean Prahova.
Întrebată de ce nu a fost reabilitat până acum conacul, aceasta spune că administratorul clădirii nu şi-a mai dat interesul.
„În primul rând, nici dânşii nu au mai manifestat foarte mult interes să continuăm. Acum aşteptăm să vină, să discutăm, să încercăm preluarea în administrarea Consiliului Judeţean, pentru a accesa fonduri europene. Este păcat, este o clădire atât de frumoasă şi din păcate se degradează”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova pentru justitiecurata.ro.
Primarul comunei Valea Călugarească spune că nu poate face nimic deoarece clădirea nu se află în proprietatea instituţiei.
„Pe mine mă doare sufletul să-l văd aşa, dar nu am ce face. Acum câţiva ani, prin 2011, comuna noastră şi Consiliul Judeţean am facut un parteneriat şi am refăcut acoperişul, că altfel conacul cădea. Ca să continuăm lucrările trebuia ori Consiliul Judeţean, ori Institutul, să ni-l dea în administrare. Noi nu putem investi acolo dacă nu este al nostru. Cei de la Institut nu au vrut să ni-l dea. Noi îl reparam şi-l puneam într-un circuit, beneficia toată lumea de el”, ne-a declarat primarul comunei – Vasilică Neacşu.
Conacul Matac a fost construit între anii 1901-1903 pe fosta moşie Cantacuzino de către inginerul Barbu Matac. Aici au fost filmate scene din filmele româneşti „Secretul lui Bachus” şi „Colierul de turcoaze”.
Despre biserica Sfântul Nicolae – Schiau
Tot în Valea Călugarească se află şi biserica Sfântul Nicolae – Schiau, construită în secolul XIX. Din frumoasa clădire au mai rămas doar zidurile, lăcaşul de cult fiind abandonat în urmă cu mulţi ani. Clădirea este în prag de colaps. Deşi nu este monument istoric, aceasta este valoroasă.
Primarul din Valea Călugarească, Vasilică Neacşu, spune că lăcaşul de cult aparţine bisericii Mihai-Vodă din Bucureşti.
„Biserica de pe Scheau este a bisericii Mihai-Vodă din Bucureşti, care este subordonată Patriarhiei Române. Au şi 7 hectare de teren în jurul acelei biserici. Cei de la Patriarhie au venit aici în 2012 şi au spus că vor sa facă un schit pentru călugări. Eu le-am făcut adrese pentru că biserica prezintă pericol public. Nu am primit niciun răspuns. Au mai venit şi nişte preoţi, eu le-am spus să o îngrădească, să o pună sub protecţie, să nu se întâmple o tragedie. La biserică circulă o legendă că o parte din pictură a fost facută de Tătărăscu, nu ştiu dacă e adevarat, dar nimeni nu a cercetat. Se mai spune că acolo ar fi mormântul mamei lui Gala Galaction, care a stat aici o perioadă”, ne-a declarat primarul.
Am contactat Arhiepiscopia Bucureştilor pentru a afla ce se întâmplă cu clădirea. Răspunsul este unul care nu dă prea mari speranţe.
„Biserica Sfântul Nicolae – Schiau a fost edificată prin efortul credincioșilor pe coama unui deal, la o distanță considerabilă de vatra satului. Începând cu anii 80 ai secolului trecut, după construirea în mijlocul satului Valea Nicovani a unei noi biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din cauza poziției nefavorabile, dar și a faptului că membrii comunității nu au putut susține financiar ambele locașuri de cult, biserica din Schiau a fost din ce în ce mai rar folosită, astfel că ultimele slujbe au fost săvârșite aici în urmă cu 30 de ani. Pentru remedierea acestei situații, Arhiepiscopia Bucureștilor și Protopopiatul Ploiești Nord au inițiat demersurile pentru realizarea unei expertize tehnice, în baza căreia să se decidă cea mai bună modalitate de restaurare sau conservare a edificiului”, se arată în răspunsul Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Foto: Mihai Stoian
Comments 4