Pe economistul de 43 de ani, Laurențiu Cabariu, presa l-a descoperit în Piața Operei din Timișoara, la proteste. Cum Timișoara nu e New York, s-a aflat repede că a fost coleg la Liceul „Traian Doda” din Caransebeș cu actualul premier, Sorin Grindeanu. Pe 19 mai promoția lor a programat festivitatea de 25 de ani de la absolvire. Nu își ascunde dezamăgirea că prietenul de altădată s-a pus de-a curmezișul democrației împreună cu Dragnea, șeful PSD, fiind contestat de sute de mii de oameni. Pe Facebook, Laurențiu și-a postat o imagine cu hashtagul #rezist. La o televiziune locală, Grindeanu a ripostat cu cinism tuturor protestatarilor:„#rezist mi se potrivește”. Un interviu realizat de jurnalista Brîndușa Armanca.
Pentru ce ai ieșit în Piața Operei, la proteste, Laurențiu Cabariu?
Pentru că vreau altă Românie în principal, pentru că sunt nemulțumit de modul în care se întâmplă lucrurile, pentru că eu cred în spiritul civic și când văd nedreptatea vreu să fac ceva, nu vreau să fiu acuzat în viitor că am fost indiferent. Întorcându-mă acasă după șapte ani și jumătate de Germania, cred că trebuie să aduc acestă nouă mentalitate spunând „NU” nedreptății.
Ai avut și în Germania o experiență civică asemănătoare?
Da, am ieșit la Berlin pentru Roșia Montană.
De ce te-ai întors în România după șapte ani petrecuți în Germania?
Sunt mai mulți factori. În primul rând că părinții îmbătrânesc și trebuie să fiu alături de ei, ei locuiesc la Caransebeș, aproape, de aceea m-am stabilit la Timișoara. Apoi mai e faptul că m-am dus în Germania să scriu scenarii de film dar n-am reușit să trăiesc din asta. Lucram în IT și am pregătire de economist, deci nu aveam jobul ideal fiindcă nu profesam în domeniul meu și nici în ceea ce era hobby, fiindcă nu reușeam să vând scenariile scrise. Mai este un motiv, prietena care nu putea veni în Germania fiindcă e avocată și acolo nu putea profesa. Trebuie să adaug ceva: m-a atras spiritul acesta tânăr, ceva autentic care se întâmpla. Când a ars Clubul Colectiv și oamenii, mulți din generația mea, au ieșit să protesteze în București, am avut sentimentul că trebuie să fiu acolo.
La protestele din Timișoara, la care ai luat parte consecvent, s-a strigat „Jos Grindeanu!”. Ați fost colegi de liceu și prieteni buni. Cum te împaci cu asta?
Sorin a venit să mă viziteze în Germania o dată, am retrăit amintirile din liceu într-o seară. Am fost foarte apropiați, am stat împreună și la cămin, în aceeași cameră în primul an, aici în Timișoara în timpul facultății, am fost prieteni foarte buni. Cred că și acum dacă ne vedem vorbim, suntem prieteni. Totuși, eu nu sunt de acord cu multe lucruri pe care le-a făcut în politică și de aceea, probabil da, „Jos Grindeanu!”, pentru că am sperat cu toții să facă altceva.
Ce te-a făcut să crezi că dacă ar accede la o funcție înaltă va face altceva?
Sorin a fost un elev inteligent, a fost foarte bine văzut, iar un om inteligent ca el dacă are putere poate să spună „nu” fărădelegilor.
De ce crezi că nu face asta, ci a preferat oportunismul, dând impresia că nu el conduce guvernul?
În primul rând cred că este forțat. Joacă după cum spune președintele partidului. Este într-un sistem, n-aș vrea să spun „mafiot”, dar joacă o carte a puterii și a relațiilor. El visa să fie prim-ministru, era visul lui după ce a intrat în politică. Eu nu l-am înțeles încă din 1996 când a intrat în PSD, sau cum se numea atunci partidul, dar cred că a simțit și atunci oportunitatea, a avut un culoar și șansă să urce. Tatăl lui era șeful PSD și cred că l-a ajutat. Nu știu lucruri din culise, dar știu că Sorin la rândul lui a ajutat alți colegi să ocupe funcții, respectiv pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu. Este o rețea, se sprijină unii pe alții, ceea ce e OK până nu dăunează comunității sau chiar țării.
De unde știi că era visul lui să devină premier?
Noi ne-am îndepărtat cumva după 1996. Ne vedeam acasă la Caransebeș de Crăciun, când și el și eu mergeam acasă la părinți. Dar când ne-am întâlnit la Berlin am stat mai mult de vorbă, era mulțumit că a reușit să ajungă ministru, și îmi spunea că acum își dorește să fie prim-ministru. Zicea că e foarte, foarte greu, dar în politică merge orice. Dacă va ajunge prim-ministru, mai sus nu vrea să ajungă.
Adică?
Probabil că nu vrea să fie și președinte. Când am aflat că e nominalizat pentru premier, m-am bucurat pentru el că și-a împlinit visul și programul de carieră. Speram să joace altfel decât joacă de obicei partidul său. Fiindcă sunt câțiva pesediști care gândesc altfel, cum e primarul de la Iași, sau acei câțiva care și-au dat demisia când au văzut ce se lovitură se dorește cu Ordonanța 13.
Cum ai defini „sistemul” de care aminteai adineauri?
Am făcut o asociere cu sistemele mafiote, sunt oameni infiltrați în toate domeniile și la toate nivelele, de la justiție la sănătate, prin numiri foarte ciudate, cumetrii, rude, cunoștințe.
Are și Grindeanu la activ așa ceva, și-a numit cumnata, sora soției, profesoară la sat, inspector general școlar pe județul Timiș. Se întâmpla pe vremea când era vice-primar, apoi ministru, când a reconfirmat-o pe post printr-un concurs unde era singura candidată.
Pe mine mă șochează numirile din sănătate, fără criterii de competență când știm ce rău stăm. Tocmai am aflat de la prietena mea că a murit cu zile o cunoștință, o persoană tânără, dintr-o operație destul de banală, victimă a birocrației și a incompetenței. Eu am fost foarte încântat de fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, care a început să facă ce trebuie.
Ce l-a transformat pe Sorin Grindeanu, cel cunoscut de tine?
Puterea. Și-a dorit foarte mult această funcție și nu vrea să o piardă. Nu e genul de om care să accepte că a fost învins și cred că va continua cu orice risc. Există și antecedentele din familie, până la urmă tatăl său era în Caransebeș ceea ce se cheamă un „nomenclaturist”, cu toate privilegiile incluse. Cred că și Sorin a devenit dependent de privilegiile pe care ți le dă funcția.
Ce e de făcut? Deocamdată,„Jos Grindeanu!” n-a ieșit…
Cred că acest guvern nu mai are credibilitate, iar dacă ar fi vorba de un pic de decență premierul și-ar da demisia. Eu așa văd o ieșire demnă. Dacă nu, cel puțin să aducă niște specialiști, care să știe ce e de făcut și cum au fost câțiva dintre tehnocrați, Vlad Voiculescu sau Ghinea, oameni de stânga sau de dreapta, nu contează, care mișcă lucrurile. Este șocant că Sorin Grindeanu la liceu a fost dintre cei buni, la facultate la fel, și totuși nu acceptă competiția și competența. În Caraș a pus oameni mediocri pe funcții, din ce știu are și la București oameni slabi în jur și asta mă intrigă. Dacă însă ține cu dinții de funcție, cel puțin să caute oameni mai pricepuți. Am văzut că a remaniat câțiva miniștri, a adus câțiva de-ai lui Ponta, cu care este prieten.
Există prietenie în politică?
Nu știu exact, fiindcă nu sunt implicat într-un partid, dar cred că Sorin și Victor Ponta sunt prieteni, vorbeau despre meciuri, mergeau împreună la câte un meci, se sunau, l-a sunat pe Ponta și când a fost la mine la Berlin.
S-a adâncit diferența de generație cu ocazia acestor proteste? Se simte și în familia ta?
În familia mea nu se vede atât de clar, fiindcă tata a avut viziune. Încă din 1990, când eu aveam 16 ani și nu prea înțelegeam de ce tata n-a votat cu Iliescu, ci cu Rațiu, ai mei erau orientați diferit de majoritatea din Caransebeș care îl alegea invariabil pe Iliescu. Totuși, părinții mei nu sunt azi destul de informați, mai mult de la televizor. Mama are Facebook pus de mine, dar nu prea știe să îl folosească, e depășită tehnic, iar tata nici măcar nu e interesat de tehnologie. Dacă ar merge cineva să îi spună, vezi că se protestează împotriva regimului, cred că ar ieși. Pe de altă parte, Caransebeș e un oraș mic, mama îmi spune ”Hai, termină, nu mai vorbi de Sorin, a fost colegul tău, las-o mai moale”. Eu nu sunt împotriva lui Sorin, mi-a fost drag Sorin, dar n-am crezut că e în stare să zică una și să facă alta, disprețuindu-ne astfel pe toți.
La Caransebeș au fost mitinguri?
Tatăl unei prietene care a trecut prin piața din Caransebeș unde s-a organizat un miting pro-PSD, în timp ce peste tot în țară erau proteste anti-PSD, mi-a povestit că s-a uitat printre oameni și n-a văzut pe nimeni din Caransebeș, unde oamenii se cam cunosc între ei, erau probabil aduși de pe sate. Chiar m-a distrat.
Ce faceți mai departe?Se poate face un partid al străzii?
Continuăm să ieșim, încercăm să explicăm, deși e foarte greu să convingi oamenii să deschidă ochii, sunt destui la sate, orașe mici, sudul, care susțin PSD fiindcă nu sunt informați sau, mai rău, sunt dezinformați. Dacă ar fi informați corect, oamenii ar gândi altfel. Dar pentru asta trebuie mers pe teren, cum a făcut Șere Marinescu, arhitectul de la USR, care a candidat în Teleorman și a reușit să ia 3-4%, ceea ce acolo, pe feuda lui Dragnea, era greu de crezut. E un exemplu de mobilizare. Alta e la Timișoara, doar acum, în ultima vreme s-a votat PSD la Timiș. Un partid al străzii se poate imagina, dar există deja un partid care ar trebui un pic prelucrat, USR. O parte din prietenii mei, voci care contează ca Luiza Vasiliu sau Filip Standavid, susțin ceea ce face USR, dar amendează și ce nu fac bine cei de acolo. Poate Cioloș ar fi link-ul și ar trebui să fie locomotivă pentru acest partid nou căruia eu îi acord o șansă.
