Deputatul Sebastian Ghiţă a fost trimis, miercuri, în judecată de DNA pentru dare de mită, şantaj şi spălare de bani, alături de fostul şef al Poliţiei Judeţene Prahova Viorel Dosaru, fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas şi de cei doi procurori.
În acest dosar, Sebastian Ghiţă, aflat sub control judiciar pe cauţiune, este acuzat de două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare a banilor, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, precum şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Liviu Tudose, aflat în arest preventiv, este acuzat de luare de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât suspendarea din funcţie, începând de miercuri, a procurorilor Liviu Mihail Tudose, adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Constantin Aurelian Mihăilă, procuror în cadrul Parchetului Ploieşti, ca urmare a trimiterii lor în judecată în dosarul deputatului Sebastian Ghiţă., a fost deferit justiţiei pentru luare de mită, trafic de influenţă, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului, în timp ce fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas, de asemenea arestat preventiv, este acuzat de trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Fostul procuror general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Aurelian Mihăilă, plasat sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi pentru cercetare abuzivă.
Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau să fie luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să facă urmărirea penală.
”Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpaţii Tudose Liviu Mihail, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi pe Dosaru Viorel, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, să-i furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei”, arată DNA.
În schimbul informaţiilor pe care le-a obţinut, Sebastian Ghiţă ar fi promis, pe de o parte, şefului Poliţiei Prahova de atunci, Viorel Dosaru, că îl va sprijini să îşi menţină funcţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, Ghiţă ar fi acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale, susţin anchetatorii.
Ghiţă este, de asemenea, suspectat că, în cursul lunii martie 2011, pentru a stopa difuzarea unor reportaje denigratoare la adresa unei firme, prin intermediul unui post de televiziune a cărui activitate o controla prin intermediul SC Asesoft International SA, l-a constrâns pe reprezentantul acelei societăţi comerciale să încheie, în mod fictiv, un contract de prestări servicii.
”Scopul încheierii contractului era ca SC Asesoft Internaţional SA să dobândească, în mod injust, un folos patrimonial, respectiv suma de 500.000 euro, reprezentând valoarea contractului menţionat. Din acea sumă, SC Asesoft Internaţional SA a primit, în două tranşe, în perioada iunie – septembrie 2011, suma totală de 610. 202, 96 lei”, precizează DNA.
Procurorii arată şi că, în 22 iulie 2012, Sebastian Ghiţă, care avea permisul de conducere suspendat pentru perioada 22 martie 2012-18 august 2012, a condus un autoturism marca Mercedes, fiind prins în localitatea Bărcăneşti, judeţul Prahova. În aceste condiţii, deputatul i-a solicitat şefului IPJ Prahova de atunci să intervină pe lângă subalternii săi de la Biroul DN1, ”astfel încât aceştia să nu dispună măsurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contravenţii (depăşirea limitei legale de viteză pe raza localităţii) şi a unei infracţiuni la regimul circulaţiei (în perioada 22.03.2012-18.08.2012 Ghiţă Sebastian Aurelian având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule), respectiv întocmirea dosarului penal, intervenţie care s-a şi realizat”.
Procurorii DNA Ploieşti susţin, de asemenea, că în vara anului 2013, fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas a pretins unui om de afaceri susţinere politică pentru ocuparea unor funcţii în MAI, prevalându-se de influenţa asupra unui procuror cu funcţie de conducere din cadrul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, pentru a-l determina pe acesta din urmă să îi ofere informaţii ce nu erau destinate publicităţii.
”Respectivul om de afaceri era vizat în dosarul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti şi se afla în relaţii foarte apropiate cu lideri politici locali şi centrali. În perioada septembrie 2013-octombrie 2013, informaţiile respective i-au fost furnizate lui Ispas Constantin de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Mihăilă Aurelian Constantin. Intrând în posesia informaţiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, Ispas Constantin a folosit, în afara cadrului legal, datele obţinute, urmărind accederea în funcţii de conducere în cadrul MAI”, precizează anchetatorii anticorupţie.
Procurorii mai arată în documentele de la dosar că, în vara anului 2014, procurorul general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, Aurelian Mihăilă, a permis unei persoane accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii dintr-un dosar penal diferit al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, în scopul de a-i fi înmânate unui jurnalist, pentru a le publica. Informaţiile respective constau într-un contract de vânzare cumpărare pentru achiziţia unui bun şi un înscris olograf în care era prezentată, în rezumat, situaţia de fapt din dosarul menţionat.
”În vara anului 2014, Mihăilă Aurelian Constantin, în calitate de procuror, a ticluit probe nereale, constând în plângerea formulată în numele unei persoane împotriva unui alt procuror din aceeaşi unitate de parchet, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de fals în declaraţii. Plângerea respectivă, nedatată şi nesemnată a fost ulterior înmânată unui ofiţer cu funcţie de conducere în BCCO Ploieşti, pentru a fi valorificată”, notează DNA.
În acest dosar procurorii au pus sechestru asigurător pe mai multe bunuri mobile şi imobile deţinute de Sebastian Ghiţă, iar deputatul a plătit o cauţiune de aproximativ 13 milioane de euro.
Potrivit unor surse judiciare, dosarul în care Ghiţă a fost inculpat alături de cei doi foşti şefi din IPJ şi DGA Prahova şi de cei doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a pornit de la denunţuri făcute de Răzvan Alexe şi are legătură cu un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, instrumentat de PCA Ploieşti şi trimis în judecată .
Dosarul în care Ghiţă va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În 31 martie, procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciar pe cauţiune pe deputatul Sebastian Ghiţă în al patrulea dosar în care acesta este urmărit penal pentru corupţie, cauţiunea fiind stabilită la aproximativ 13 milioane de euro, reprezentând a zecea parte din averea estimată a parlamentarului.
Măsura preventivă a fost luată de procurorii DNA Ploieşti la o zi după ce Camera Deputaţilor a respins solicitarea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului. Cauţiunea de aproape 60 de milioane de lei (aproximativ 13 milioane de euro) reprezintă „10 la sută din valoarea bunurilor şi lichidităţilor băneşti – cu excepţia terenurilor şi clădirilor neevaluate în bani – declarate de inculpat în ultima sa declaraţie de avere înregistrată la Parlamentul României – Camera Deputaţilor”, potrivit DNA.
În 4 aprilie, în acest dosar a fost audiat la DNA Ploieşti şi fostul premier Victor Ponta.
Surse judiciare declarau la acel moment că, în cursul anului 2014, deputatul Sebastian Ghiţă i-ar fi făcut procurorului Liviu Tudose, la acea vreme şef al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, legătura cu Victor Ponta, iar în acest context Ponta i-ar fi promis lui Tudose avansarea într-o funcţie de conducere în cadrul Departamentului de Luptă Antifraudă în schimbul ”sprijinului informativ”.
În rechizitoriul DNA se făcea referire şi la faptul că Ghiţă i-ar fi cerut procurorului prahovean sprijin în sensul furnizării unor informaţii legate de dosare în care ar fi putut fi cercetat Mircea Cosma, lider al PSD Prahova şi fost şef al Consiliului Judeţean. Mai mult, în rechizitoriu se menţiona că cei trei ar fi mers împreună la petreceri. Numele lui Liviu Tudose a apărut iniţial în legătură cu presupusul ajutor acordat de mai mulţi magistraţi şi poliţişti prahoveni lui Răzvan Alexe, patron al mai multor firme şi cunoscut drept un apropiat al lui Mircea Cosma.