Consiliul Superior al Magistraturii a postat pe site un „Mesaj public pentru apărarea sistemului judiciar în ansamblul său” în urma adoptării de către Guvernul Grindeanu „a anumitor acte normative cu implicaţii asupra activităţii sistemului judiciar, într-o manieră ce nu respectă principiile transparenţei decizionale, consultării şi dezbaterii”.
CSM arată că „adoptarea unor măsuri care subminează progresele înregistrate în reforma justiţiei are un impact negativ major asupra societăţii româneşti în general.”
MESAJ PUBLIC PENTRU APĂRAREA INDEPENDENȚEI SISTEMULUI JUDICIAR ÎN ANSAMBLUL SĂU
Având în vedere asumarea de către Plenul CSM, în şedinţa din data de 12 ianuarie 2017, a unui program de măsuri pe întreaga perioadă a mandatului de 6 ani, care să fie urmărit cu consecvență și realizat în spirit de coeziune între membrii săi,
Faţă de faptul că România este, începând cu 1 ianuarie 2007, ţară membră a Uniunii Europene, iar la momentul aderării şi-a asumat îndeplinirea unor obiective de referinţă în reformarea justiţiei,
Luând în considerare progresele semnificative notate în ultimii zece ani în asigurarea independenţei şi eficienţei sistemului judiciar, integrităţii şi luptei împotriva corupţiei,
Având în vedere că realizarea acestora a fost posibilă prin asumarea unui angajament ferm şi eforturi semnificative ale statului român, prin sistemul judiciar şi alte autorităţi publice responsabile, cu sprijinul societăţii civile,
Conştientizând că independenţa justiţiei nu este un privilegiu în interesul magistraţilor, ci în interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei, iar magistraţilor le revine o răspundere reglementată de legislaţia actuală pe măsura independenţei conferită de Constituţia României,
Apreciind că modalitatea de adoptare a unor acte normative de către Guvernul României, cu implicaţii asupra activităţii sistemului judiciar, într-o manieră ce nu respectă principiile transparenţei decizionale, consultării şi dezbaterii, constituie dovada unei desconsiderări a activităţii de înfăptuire a justiţiei şi a autorităţii instituţiilor judiciare,
În acord cu recomandările Raportului din 25.01.2017 al Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare,
Ţinând cont de cadrul legal intern care defineşte independenţa sistemului judiciar şi limitele libertăţii de exprimare,
Având în vedere principiile independenţei şi responsabilităţii justiţiei, consacrate prin numeroase documente internaţionale, asumate de corpul judecătorilor şi procurorilor din România,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, reafirmă că:
Independența justiției reprezintă o componentă esențială a statului de drept, în care cele trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească – trebuie să fie într-un permanent echilibru, dat tocmai de egalitatea ce există din punct de vedere constituțional.
Principiile independenţei şi imparţialităţii sunt pietre de fundament ale motivării şi legitimităţii funcţiei judiciare în orice stat.
Independenţa magistraturii, enunţată în Constituţia României şi legile justiţiei, trebuie garantată de către stat. Este de datoria tuturor guvernelor şi a celorlalte instituţii de a respecta şi supraveghea independenţa corpului de magistraţi.
Puterilor executivă şi legislativă le revine obligaţia de a se abţine de la adoptarea oricăror măsuri care ar putea submina independenţa magistraţilor.
Este de datoria fiecărui stat membru al UE să asigure resursele adecvate pentru a permite corpului de magistraţi să îşi îndeplinească atribuţiile în mod corespunzător.
Adoptarea unor măsuri care subminează progresele înregistrate în reforma justiţiei are un impact negativ major asupra societăţii româneşti în general.
Pentru a-și îndeplini menirea constituțională, Consiliul Superior al Magistraturii are nevoie de încrederea și sprijinul corpului magistraților, a celorlalte puteri și a societății în ansamblul său.
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII