În urmă cu cinci ani, Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială Dobrogea achiziţiona Vila Elena de pe bulevardul Ferdinand din Constanţa, cu intenţia clară de a o restaura şi de a face din ea noul sediu al OAR. Pentru a cumpăra imobilul, OAR Dobrogea a primit sprijin financiar de la OAR central. Potrivit declaraţiilor arhitectului Alexandru Bălan, preşedintele OAR Dobrogea, ordinul îşi propunea şi încă îşi propune ca această clădire de la începutul secolului XX să devină „Casa Arhitectului”.
„Deocamdată este o ruină, dar o vom reabilita. Vila Elena are o patină a timpurilor respective, îi vom pune în valoare arhitectura”, preciza, în 2012, arhitectul Alexandru Bălan. De asemenea, acesta menţiona că viitoarea Casă a Arhitectului va fi un spaţiu de socializare şi comunicare pentru membrii filialei OAR şi invitaţii acestora, beneficiind totodată de un spaţiu expoziţional destinat atât publicului larg, cât şi membrilor OAR, de un spaţiu care să găzduiască mese rotunde, dezbateri şi conferinţe. În 2013, arhitectul Bălan dădea garanţii că, până la finalul anului, clădirea va fi funcţională.
Cinci ani mai târziu
În pofida faptului că au trecut deja cinci ani, Vila Elena se află în acelaşi stadiu de degradare. Ceea ce face situaţia cu atât mai regretabilă este faptul că forma iniţială a clădirii s-a păstrat, chiar dacă nu mai există acoperiş şi ziduri despărţitoare. Deci, deşi din punct de vedere arhitectural vila poate fi salvată, în cei cinci ani de la cumpărarea sa de către OAR nu s-a schimbat nimic. Ceea ce trebuie menţionat este că Vila Elena este una dintre cele câteva clădiri de la începutul secolului XX, din Constanţa, care au rămas încă în picioare. Imobilul i-a aparţinut lui Tache Manicatide, nume sonor în oraşul port, comerciant şi membru marcant al Partidului Conservator, dar şi fost preşedinte al Camerei de Comerţ. Acesta a vândut-o însă, în anul 1942, familiei Şteflea. Imobilul a fost naţionalizat în 1950, urmaşii familiei Şteflea reuşind să recupereze clădirea după 1990. OAR Dobrogea a achiziţionat Vila Elena de la un notar din Braşov care, la rândul său, o cumpărase de la moştenitorii Şteflea.
Vila Elena reprezintă fidel arhitectura anilor ’20, de după Primul Război Mondial. Are un stil eclectic, iar faţada cu placaj din piatră, conservată aproape integral, împrumută din arhitectura gărilor din acea perioadă. De altfel, conform spuselor arhitectului Alexandru Bălan, prin spatele Vilei Elena trecea, în primii ani de viaţă ai imobilului, calea ferată din Constanţa.
Preşedintele OAR Dobrogea declara, în urmă cu patru ani, că pentru restaurarea clădirii este nevoie, în total, de 200.000 de euro, dar şi că va fi lansat un concurs public de proiecte în acest sens. Câştigătorul concursului ar fi urmat să primească o sumă de bani pentru demararea lucrărilor care se impun, bani pe care Ordinul Arhitecţilor i-ar fi obţinut în urma unui împrumut bancar. Concursul a avut loc, dar se pare că niciunul dintre proiecte nu a fost agreat, astfel încât restaurarea Vilei Elena să înceapă, în cele din urmă. Nici împrumutul bancar menţionat de Alexandru Bălan nu s-a mai contractat.
În loc de concluzii
Astfel, lucrurile au stagnat. Şi stagnează şi în prezent. L-am întrebat pe arhitectul Alexandru Bălan care va fi, totuşi, soarta acestei bijuterii arhitecturale, în condiţiile în care, evident, timpul nu trece în favoarea ei, mai ales că degradarea se accentuează de la o zi la alta. L-am întrebat, de asemenea, cât din suma de 200.000 de euro necesară restaurării clădirii a reuşit OAR Filiala Teritorială Dobrogea să strângă până acum. „Am strâns 50.000 de euro, din cotizaţii, donaţii, sponsorizări, economii. O să începem să facem gardul toamna aceasta”, a declarat Bălan, preşedintele OAR Dobrogea.
Acesta nu a putut însă să avanseze un termen pentru începerea lucrărilor de restaurare, nici să dea un răspuns la întrebarea „cu ce bani?”. Subliniind că OAR nu face, în calitate de serviciu public, jocuri politice, Alexandru Bălan a dat asigurări că, până la finalul mandatului său de preşedinte al Ordinului Arhitecţilor – Dobrogea, clădirea va fi salvată sau, cel puţin, va fi demarată „operaţiunea de salvare”.
Mandatul său de preşedinte ajunge la sfârşit în 2018. Luând în calcul promisiunile făcute în cei cinci ani de când OAR a devenit proprietarul clădirii, promisiuni neonorate, nu putem fi decât sceptici la gândul că, în doar un an, soarta Vilei Elena ar putea intra pe drumul cel bun. Clădirea nu se numără printre clădirile de patrimoniu şi, potrivit declaraţiilor lui Alexandru Bălan, Ordinul Arhitecţilor nu poate accesa fonduri europene pentru restaurarea acesteia.
Între timp, în imediata apropiere a centrului Constanţei, o clădire de început de secol XX face eforturi să reziste. Vremurile, poate chiar şi ineficienţa arhitecţilor, nepăsarea o omoară.
Foto: Ziua de Constanța
Cu tot respectul, nu stiu de ce va temeti sa puneti punctul pe i. Povestea seamana cu multe altele din acest oras. Aceasta grupare de impostori pretinde ca are nevoie de 200.000 euro, din care 50.000 au fost stransi, iar primul lucru dupa spusele asa-zisului arhitect sef ar fi de facut gardul. Permiteti-mi sa conclud ca asta demonstreaza clar adevaratele intentii: strangerea unor donatii (care oricum nu le cere nimeni inapoi in caz ca se renunta la proiect), distrugerea cladirii prin abandonare si ulterior pasarea terenului unuia din membri „ordinului” care va castiga extrem de bine daca il va vinde unui rechin imobiliar pentru constructia unui bloc.
Ca sa clarific pentru necunoscatori: oricine lucreaza in domeniul constructii/ restaurare/ arhitectura stie ca primul lucru se reface acoperisul, impreuna cu jgheaburile si burlanele. Acest prim lucru stopeaza degradarea imobilului de la ploi, zapezi, etc. Apoi se repara sau se astupa toate geamurile si usile – acest lucru se poate face si provizoriu cu investitii minime. Cu bugetul care il au, pana aici le mai ramaneau si destui bani. Despre ce concurs de proiecte vorbim? Orice incepator in domeniul restaurarii stie macar intelesul cuvantului restaurare: adica aducerea la forma initiala, folosind pe cat posibil materiale apropiate sau identice cu cele originale – in nici un caz idei stiintifico-fantastice sau modificari arhitecturale. Aceste lucruri sunt cunoscute bineinteles de „Ordinul Arhitectilor” care se complac in mlastina de minciuni in care s-au afundat. Credeti-ma ca nici un arhitect nu e destul de idiot sa creada cu adevarat ca o casa fara acoperis are prima oara nevoie de-un gard nou.
Pacat de aceasta cladire, fatada este intradevar aproape impecabila.