Judecătoarea din județul Arad care a fost condamnată acum doi ani pentru facilitarea vânzării ilegale a sute de hectare de teren a fost trimisă din nou în judecată, în cursul acestei săptămâni, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Timișoara.
Și de această dată acuzele la adresa fostei judecătoare Floriță Boloș, aflată deja în stare de detenție, vizează săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Prima decizie: patru ani de închisoare cu executare
În data de 5 iulie 2013, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a judecătoarei Floriță Boloș pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: luare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice și trei infracţiuni de fals intelectual (detalii, aici)
În urma acestei trimiteri în judecată, prin decizia penală nr. 78 din 9.04.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus condamnarea Floriței Boloș la patru ani de închisoare și la interzicerea, pentru o perioadă de opt ani, a exercitării unor drepturi. Tot atunci, a fost dispusă și confiscarea de la judecătoarea condamnată a sumei de 13.000 lei și obligarea acesteia la plata unor cheltuieli în valoare de 6143,8 lei, reprezentând despăgubiri civile către Primăria Municipiului Arad.
Un magistrat cu un trecut extrem de încărcat
Judecătoarea Floriță Boloș a fost arestată pentru luare de mită la jumătatea lui 2013, în urma unui flagrant.
Anterior, prin ilegalități repetate, aceasta a izbutit să gireze în instanță vânzări de terenuri a căror suprafață însumată ajunge la aprox. 500 de hectare.
De altfel, cu numai câteva zile înainte de reținerea acesteia, judecătoarea Floriță Boloș își pusese semnătura inclusiv pe niște înscrisuri prin care respingea, fără nicio motivație, o solicitare de revizuire prin care se încerca dovedirea nulității unei hotărâri judecătorești datând din anul 2006, prin care aproape 90% din localitatea arădeană Nadăș ar fi urmat să intre în proprietatea unei familii: familia Colțeu, pretinșii moștenitori, pe o filieră foarte complicată, ce conținea numeroase neclarități, ai familiei Grosz – Weisz, care solicitase să intre în posesia unor suprafețe de pădure, pășuni, fânețe, a vetrei satului, cimitirului și bisericii.
La capătul unui proces care a avut numai un singur termen de judecată, în martie 2006, acești presupuși moștenitori câștigă, practic, aproape întreg satul, hotărârea fiind anulată ulterior prin recurs.
A urmat depunerea unei contestații în anulare, admisă de doi dintre cei trei judecători din complet. Apoi, în anul 2009, a fost demarată procedura de întabulare în Cartea Funciară, prin Judecătoria Ineu.
Între timp, însă, calitatea de moștenitori ai familiei Grosz – Weisz a soților Colțeu a fost contestată de către o descendentă a familiei Micloși, ce deținuse în proprietate, la momentul decesului ultimului membru al familiei Grosz – Weisz, care nu a lăsat în urmă moștenitori, „Forestiera” Nadăș. Potrivit înscrisurilor prezentate de această succesoare a familiei Micloși, multe dintre terenurile aparținând grofului Josif Grosz ar fi fost vândute sau cedate către „Forestiera”, după moartea acestuia. La schimbarea regimului, „Forestiera” a fost naționalizată, terenurile intrând în proprietatea Statului român.
În baza acestor noi înscrisuri, s-a purces din nou la încercarea de anulare a hotărârii judecătorești din 2006.
Mulți din factorii cu responsabilități în domeniu au adoptat însă, de teamă sau din pricina unor presupuse presiuni, atitudini de non-combat. Parchetul a depus o solicitare de revizuire, pe care la primul termen de judecată și-a retras-o. Primarul de la acea vreme al localității a refuzat să facă cerere, pretextând că aceasta excede competențele sale și intră în atribuțiile unei comisii județene.
O cerere de revizuire întocmită de Romsilva și de către o comisie constituită la nivel județean, prin care se solicita dovedirea nulității judecătorești a hotărârii emise în 2006, a fost respinsă în fond, tocmai de către judecătoarea Floriță Boloș, fără ca această decizie de respingere să fie însă motivată.
Nici până în acest moment situația retrocedărilor din localitatea arădeană Nadăș nu a fost soluționată, cea mai recentă decizie în acest sens, vizând anularea unor documente notariale false și a falselor certificate de calitate de moștenitor ale familiei Colțeu, fiind pronunțată miercuri, 13 iulie a.c., de Curtea de Apel Timișoara. (detalii, aici)
Revenind însă la judecătoarea Floriță Boloș: la numai câteva săptămâni după ce a respins solicitarea de revizuire menționată anterior, aceasta a fost surprinsă în flagrant în timp ce, în incinta restaurantului unui hotel din Arad, s-a întâlnit cu investigatori sub acoperire de la care, contra promisiunii că va emite o sentință favorabilă într-o cauză, a primit mită în euro.
Și aceasta – avea să se dovedească ulterior – nu a fost singura dată când judecătoarea Floriță Boloș a procedat astfel. Anterior, prin practici similare, judecătoarea mai „tranzacționase” sentințe favorabile pentru numeroase alte dosare ce vizau vânzări de terenuri, recurgând la un întreg arsenal de falsuri, înscrisuri fictive, semnături în alb, influențare a cauzelor, precum și la însușirea sumelor aferente taxelor de timbru, prestarea unor pretinse servicii de consultanță juridică și influențarea cursului unor dosare, prin transferarea lor spre soluționare către sine, printr-o formă de manipulare a sistemului de distribuire aleatorie a dosarelor către judecători.
O tentativă de eliberare condiționată care era cât pe ce să izbutească
După pronunțarea sentinței de la începutul lunii aprilie 2014, judecătoarea Floriță Boloș a solicitat eliberarea condiționată, cererea fiindu-i inițial aprobată, printr-o decizie a Judecătoriei Arad. (detalii, aici)
Aceasta a fost contestată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și DNA – Serviciul Teritorial Timișoara, obținându-se desființarea deciziei de eliberare condiționată și rediscutarea situației după data de 15 mai 2016, adică după efectuarea a jumătate din perioada de detenție. (detalii, aici)
Infracțiuni cu recidivă și pagube estimate la peste 40.000 de lei în bugetele locale ale unor primării din județul Arad
Acum, fosta judecătoare Floriță Boloș, suspendată din funcție printr-o decizie a CSM datând din 12 iunie 2013, a fost trimisă în judecată din nou.
Potrivit unui comunicat emis de DNA (detalii, aici), în perioada 2010 – 2012 judecătoarea Floriță Boloș, în calitatea sa de magistrat judecător la Judecătoria Ineu (județul Arad), a pronunțat opt hotărâri judecătorești prin care a girat transferarea abuzivă a dreptului de proprietate asupra a 329 de parcele de teren cu suprafața însumată de aprox. 468,6829 ha în proprietatea unor persoane, prin încălcarea și ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce privește competența teritorială și fără să existe dovada plății taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar mobil.
Soluțiile din aceste cauze civile au fost pronunțate de judecătoarea-inculpată în absența persoanelor care în mod real trebuiau să aibă calitatea de părți și în absența probelor necesare adoptării unor soluții juste.
În felul acesta, consemnează procurorii DNA, prin pronunțarea de hotărâri contrare legii, anumite persoane din cercul de cunoștințe al judecătoarei sau persoane indicate de către acestea au dobândit drept de proprietate asupra unor parcele de teren de care, în alte împrejurări, nu ar fi beneficiat.
„Aceste aspecte ar fi trebuit să conducă (pe cale de excepție) la anularea acțiunilor (pentru netimbrare) și la declinarea cauzelor la instanța competentă teritorial, respectiv Judecătoria Chișineu – Criș”, este consemnat în referatul întocmit de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timiș.
În dosar este vizat și Georgiu Petre, unul dintre beneficiarii deciziilor abuzive ale judecătoarei Floriță Boloș, care, după ce a intrat în posesia a 12 parcele, a depus, în lunile aprilie–mai 2012, sentințele emise de aceasta, în vederea întreprinderii formalităților de întabulare.
Printre neregulile care mai fac obiectul prezentului dosar figurează și faptul că fosta judecătoare a reținut în cuprinsul sentințelor, în mod nereal, faptul că acțiunile sunt timbrate legal, că pârâții și reclamanții din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă și că pârâții au avut în patrimoniul lor, la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menționate în acestea și în cererile de chemare în judecată.
În plus, se mai precizează în referatul DNA, înaintea pronunțării hotărârilor judecătorești, se înregistrau și cereri în numele părților privind renunțarea la calea de atac (cererile fiind întocmite de persoane din anturajul magistratului judecător).
După pronunțarea hotărârilor judecătorești, pentru ca acestea să rămână definitive și irevocabile, se constata în mod nereal că părțile au renunțat la căile de atac, înlăturându-se astfel orice posibilitate ca o instanță superioară să cenzureze hotărârile, în condițiile în care nu erau citate ca părți și persoanele care erau titularii reali ai dreptului de proprietate asupra parcelor de teren, care făceau obiectul judecății menționați în titlurile de proprietate.
În felul acesta, prejudiciul total cauzat primăriilor pe raza cărora se aflau terenurile respective a ajuns la o valoare estimată de aprox. 41.089,03 lei, prin neîncasarea la bugetele locale a sumelor corespunzătoare taxelor. În plus, au fost obținute foloase necuvenite de către beneficiarii drepturilor de proprietate constituite din dobândirea injustă a acestora.
La Judecatoria Ineu legea a facut-o plicul! Coruptia a intrat in toate ungherele cladirii. Schimbarea sediului Judectoriei nu e suficienta! Trebuie schimbati si oamenii. Si trebuie cusute buzunarele la robe!!!