• Inedita inovație este finanțată cu 200.000 euro prin Innovation Norway din granturi norvegiene, iar elementul cheie al turbinei constă tocmai în faptul că reușește să folosească și vântul ce suflă cu numai 7 metri/ secundă.
• Dovadă că turbina eoliană verticală nu este singura piesă de rezistență a doi bucureșteni, care au pornit în afaceri ca IT-iști, stă faptul că subiecții s-au pliat pe mediul economic actual, reușind să îmblânzească până și fierul.
Sunt plini de pasiune când povestesc despre afacerea lor și nu văd în fabrica pe care o au la marginea Bucureștiului doar un mijloc de trai, ci un mod de viață. Este povestea a doi români care au dat programarea IT pe una dintre cele mai inedite pasiuni: îmblânzirea mediului înconjurător și a materialelor ce-l compun, lemn și metal. Este cazul lui Dragoș Preda și al lui Bogdan Duran, care și-au unit drumurile în afacerea Rolix Impex Series SRL.
Dragoș e omul care debordează de energie atunci când vine vorba despre piesele sale de rezistență, adevărate „odoare” metalice cu multiple utilități – rafturi, cuiere, suport pentru brad, care se transformă în sezonul cald în braț pentru abajur, mobilier, panouri pentru sculele tatei, standuri pentru biciclete.
Trei români și-au cumpărat deja turbine eoliene verticale
Turbina eoliană însă este, de departe, „copilul de suflet” al companiei. Secretul ei stă în felul în care paletele preiau cea mai mică adiere de vânt și o transformă în energie.
Dispozitivul seamănă cu morișca pe care copiii de altădată și-o construiau din gândacii zburători de mai. Povestea acesteia confirmă aspectul ei pe cât de simplu, pe atât de eficient: aripile-palete (două, trei sau patru) așezate vertical garantează eficiența turbinei.
„Ideea turbinei eoliene vine din copilăria mea. M-am gândit mult timp la modul în care paletele ar putea să valorifice vântul, chiar dacă acesta nu suflă cu putere. Este un nou tip de turbină eoliană verticală, adaptată pentru condițiile climaterice din România, unde vântul suflă pe 60% din teritoriu cu numai 7 metri pe secundă”, ne povestește Dragoș Preda.

Este ideală pentru locuințe medii, pentru o familie cu patru persoane, spre exemplu. Trei persoane fizice din România au achiziționat-o deja.
Turbina care dă liniștea mai tare
Problema este că, deși asigură independență energetică, energia produsă de aceasta nu poate fi introdusă în sistemul național, astfel încât să dea contorul pe minus, așa cum se întâmplă în alte locuri din lume, precum Norvegia, Suedia, Belgia sau Germania.
„Sunt foarte multe persoane care ne sună și ne întreabă despre turbină. Nu se potrivește pentru firme, ci doar pentru case. Nu, eu nu am acasă o astfel de turbină. În București, la bloc, nu se poate, dar la Brașov, la o pensiune, de exemplu, da, merge, se pretează”, mai spune Dragoș Preda, omul care ne mărturisește că a renunțat la programare IT și s-a apucat de altfel de afaceri fiindcă domeniul devenise prea călcat, iar tinerii pe care îi forma plecau în străinătate lăsându-l fără câmp de lucru.
Față de turbina orizontală, pe care o cunoaște toată lumea, turbina verticală are un nivel de zgomot mult mai redus, are costuri de instalare și construcție mici (maximum 15.000 euro), funcționează la viteze mai reduse ale vântului și nu este influențată de turbulențe sau de direcția vântului, sistemul de ancorare ocupă mai puțin spațiu, se comportă mai bine la viteze foarte mari ale vântului, se poate monta și la sol și pe clădiri și, nu în cele din urmă, se integrează mai ușor în peisajul urban.
Garanția acordată pentru o turbină este de doi ani. Aceasta este și stație meteo și asigură autonomia energetică pentru o familie.
Energia eoliană „încearcă” România
Turbina proiectată de Rolix are o putere instalată între 3 și 12 kW și pornește la o viteză a vântului de 2,5 m/s (viteza nominală – 3-5 m/s, viteza maximă – 45 m/s).
De altfel, potrivit specialiștilor în domeniu, energia eoliană câștigă teren în România, chiar dacă, în ultimii cinci ani, ritmul de dezvoltare s-a redus. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), „producția în centrale eoliene a ajuns la 3.658 milioane kW în primele șapte luni din 2016, în creștere cu 11,2% față de aceeași perioadă a anului trecut”.
Turbina eoliană verticală este produsul unui proiect cu un cost total de 274.238 euro, din care valoarea subvenției norvegiene e de 200.000 euro, restul reprezentând cofinanțarea companiei beneficiare.
Proiectul susținut din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar 2009 – 2014, în cadrul domeniului de finanțare „Inovare în Industria Verde România”, și-a propus să realizeze de la zero și să instaleze experimental patru turbine eoliene a căror funcționare este monitorizată în condiții climaterice diferite.
Oameni care fac diferența
Dacă Dragoș Preda ne asigură turul spațiilor de producție în care sunt create piese metalice unicat, mobilier inteligent cu schelet din fier forjat, Bogdan Duran, partenerul său de afaceri, e responsabil cu personalizarea produselor și prezentarea lor în spațiul public.
„Noi nu producem în serie, realizăm doar piese unicat. Producem orice, modelăm metalul, realizăm lumea din spatele produselor de la market, rafturile pentru companii celebre, suporturi pentru monitoarele computerului, umerașe, suporturi pentru haine”, povestește Bogdan.
Sub lupa celor doi, metalul, țevile, sârma, tabla par să prindă viață. Așa înțelegem că arcul metalic țintuit de perete, pe care supermarket-urile l-au montat la intrare pentru „parcarea” animalelor de companie poate fi, fără prea mare efort, suport pentru umbrelă, cuier pentru pălăria bunicului sau poate agățătoare pentru cheile de la casă.