vineri, 13 iunie 2025
Inițiativa pentru o Justiție Curată
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat
No Result
View All Result
Inițiativa pentru o Justiție Curată
No Result
View All Result

La Primăria Galaţi: un contract licitat la cinci atribuiri directe

byIJC
9 ani ago
ininvestigatii
3 min read
726 30
Nu mai puţin de 172 de contracte, în valoare totală de peste 1,72 milioane de euro fără TVA, atribuite direct, şi (doar) 37 de contracte în valoare de peste 4,26 milioane de euro fără TVA, adjudecate prin licitaţie, cerere de ofertă sau negociere directă. Acesta este scorul înregistrat de Primăria municipiului Galaţi în prima jumătate a acestui an, conform datelor pe care, la solicitarea noastră, ni le-a pus la dispoziţie. Interesant este că, şi când e vorba de licitaţii, dar mai ales la atribuiri directe, municipalitatea are „abonaţi”.

De pildă, peste 43 la sută dintre banii puşi în joc la licitaţii ajung la două firme, controlate de acelaşi om de afaceri. În ceea ce priveşte atribuirile directe, firma care, anul trecut, a primit 15 contracte de lucrări, acum, în doar şase luni, a primit 13. Mai mult, Primăria Galaţi nu are nicio reţinere în a face atât achiziţii directe cât şi licitaţii pentru acelaşi obiectiv de investiţii!

Cele mai scumpe contracte

Largirea strazii Traian, cel mai scump contract atribuit prin licitatie
Lărgirea străzii Traian, cel mai scump contract atribuit prin licitație

La Galaţi, cel mai bănos contract atribuit prin licitaţie şi cel mai valoros încredinţat direct vizează una şi aceeaşi investiţie: lărgirea străzii Traian, una dintre cele mai mari şi mai circulate artere din oraş. Aşa cum aţi putut citi aici, în primăvara acestui an, în timp ce era în derulare o licitaţie de lucrări pentru lărgirea străzii, Primăria a atribuit direct un contract în valoare de 440.023 de lei fără TVA, firmei Dascon Global Construct SRL, pentru demolarea imobilelor de la 11 numere, peste care va trece strada. Avântul electoral s-a tradus şi într-o şedinţă foto, fostul primar, Marius Stan, fotografiindu-se electoral „călare” pe buldozer, în timp ce era demolată clădirea din Traian nr. 52.

Licitaţia a mers şi ea mai departe şi a fost adjudecată de Asocierea SC Citadina ’98 SRL & Vega ’93 SRL cu o ofertă de 3,09 milioane de lei fără TVA.

Între două nu te plouă

Că tot veni vorba de Citadina ’98, aflaţi că numele ei apare de nu mai puţin de şase ori pe lista licitaţiilor adjudecate la Primăria Galaţi, în primele şase luni ale acestui an. Dintre cele mai câştigate firme care au obţinut contracte la licitaţii, Citadina ocupă primul loc, suma pe care o va încasa ridicându-se la 4,61milioane de lei fără TVA. Şi asta pentru că, în afară de lărgirea arterei Traian, execută şi alte cinci contracte de lucrări care au fost licitate pe loturi, pentru lucrări de refacere a trotuarelor şi de înfiinţare de noi locuri de parcare sau refacerea celor existente, printre blocuri, într-un cartier.

Pe locul al doilea în topul celor mai câştigate firme este SC Lemacons SRL, cu două contracte în valoare totală de 3,69 milioane de lei fără TVA. Cel mai bănos contract câştigat – al doilea în topul celor mai valoroase contracte adjudecate în aceste şase luni ale anului – are o valoare totală de 2,82 milioane de lei fără TVA şi vizează amenajarea unei artere de legătură, iar cealaltă lucrare are ca obiect amenajarea unui parc de cartier.

Firmele Lemacons şi Citadina’ 98 au acţionariate diferite, dar în oraş se ştie că fac parte din familia Vega’ 93, controlată de omul de afaceri Corneliu Istrate.

Abonate la atribuiri directe

Dar şi atribuirile directe au clienţi fideli la Primăria Galaţi. Campioana atribuirilor directe de anul trecut şi-a păstrat supremaţia. Astfel, firma înregistrată în septembrie 2014 care, în 2015 a primit 15 contracte fără licitaţie, în valoare de peste 1,39 milioane de lei fără TVA, a avut parte, în primele şase luni ale acestui an, de 13 contracte în valoare totală de 443.253 de lei fără TVA: SC Moviland Met SRL. Firma a executat reparaţii la imobile, în special şcoli şi grădiniţe, dar si o demolare şi punerea în siguranţă a unui imobil.

Mai câştigată decât Moviland Met SRL este firma Romvlay SRL căreia Primăria i-a atribuit direct şase contracte, în valoare totală de 586.764 de lei fără TVA. Anul trecut, SC Romvlay SRL a prins ultimul loc pe podiumul atribuirilor directe, cu zece contracte în valoare de 1,10 milioane de lei fără TVA. Cert este că, şi atunci, şi acum, cel mai valoros contract pe care l-a primit a vizat executarea de reparaţii la Patinoarul Artificial. Reparaţii care au costat, anul trecut 422.268 de lei fără TVA şi 406.529 de lei fără TVA, acum. Restul lucrărilor atribuite a vizat, ca şi anul trecut, reparaţii la instituţii de învăţământ, dintre ele ieşind în evidenţă reparaţiile la grupurile sanitare de la Seminarul Teologic, în valoare de 112.640 de lei fără TVA.

Tags: Anca Melinte
Share16Tweet10
Previous Post

Secretarul județului Vrancea și-a ascuns salariul de ochii presei

Next Post

Oprișan n-are bani pentru sinistrați, dar „bubuie” 200 de mii de euro pe paranghelii

Related Posts

Facturi duble la firma care se pregătește să ia miliardul pentru gunoiale din Sectorul 2

6 ani ago

Consilierii locali care au refuzat ca orașul Constanța să fie parte în dosarul lui Mazăre: lista rușinii

6 ani ago

Cazul de trafic de copii din Țăndărei, nerezolvat de justiția română nici după 8 ani

7 ani ago

Clanul Bashar al-Assad – stăpân în baza militară a armatei române

7 ani ago

Comments 2

  1. Anonim says:
    9 ani ago

    Suntem prea mici pentru aceasta mafie,cunosc foarte bine procedurile publice,chiar daca faci contestatie la CNSC,tot pierzi cand vine vorba de aceste firme.Cunosc foarte bine tactica lor,merg la un pret foarte ridicat la licitatii,chiar daca o firma concurenta ofera un pret mai mic,primaria are grija sa il descalifice inca din faza de eligibilitate.

    Răspunde
  2. Pingback: Primăria Galaţi plăteşte cu ochii închişi bănci din import ”made in Galați” | Initiativa pentru o Justitie Curata

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite

  • București: 100 de ani de tradiție aruncați la gunoi. Fosta Fabrică de bere Rahova, între ruină și pericol public

    529 shares
    Share 212 Tweet 132
  • Cea mai veche navă cu zbaturi din lume aflată în funcțiune, Tudor Vladimirescu, a devenit vas de protocol al PSD

    765 shares
    Share 514 Tweet 105
  • „Am fost colegi de liceu și buni prieteni, dar nu mai cred în Sorin Grindeanu”

    81 shares
    Share 32 Tweet 20
  • Virgil Petrea (USR)

    37 shares
    Share 15 Tweet 9
  • Valea Călugarească: Conacul Matac şi biserica Sfântul Nicolae – Schiau, două clădiri vechi de peste 100 de ani, abandonate de proprietari

    414 shares
    Share 165 Tweet 103
  • Acasă
  • Despre Coaliția Inițiativa pentru o Justiție Curată
  • Rapoarte
  • Senatorii României
  • text homepage 9
© 2019 justitiecurata.ro - susținut de Freedom House România și PressHub.
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

All fields are required. Log In

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In