La întâlnirea de adio cu jurnaliștii, în ultima sa conferință de presă din mandatul de ministru, dl. Curaj a dorit să puncteze realizări, împliniri și victorii. A rostit cuvinte importante ca „respect”, „stabilitate”, „responsabilitate”, „transparență”. A subliniat că și-a dorit un minister „mai dinamic și prietenos cu cetățeanul”. Și cetățeanul și-ar fi dorit. Dar să vedem cum arată pe dinăuntru sistemul prietenos și transparent al Ministerului Educației Naționale în timpul domnului Curaj.
Cine are fizic de înregistrat vreo solicitare la Ministerul Educației Naționale, are de depus sau de scos documente, este îndrumat către Registratura din str.Spiru Haret nr.10. Dacă e cu mașina, va avea de făcut câteva ture pe străzile din jur, fiindcă parcarea cu barieră a ministerului e pentru VIP-uri. În spatele unei intrări cu termopan, după câteva trepte, o ușă cu grilaj de fier este păzită de un om de la Security service. În dreapta ei, un ghișeu cu oblon de lemn, bine închis.
Programul cu publicul, conform orarului lipit direct pe perete, 9-11 și 14-16, de luni până joi. După ceas, ar mai fi vreo două ore de așteptat. Omul de pază pune în vedere celor sosiți din căldura mare a capitalei că nu se poate intra, fiindcă e pauză de masă. Pe ușa cu grilaj, patru avertismente pe patru foi lipite în careu pe tăblia ușii, plus una pe grilaj, sunt greu de ignorat:„DO NOT ENTRY!”
În holul mohorât, pe două scaune deșelate, în fața nemuritorului fișet de fier al instituțiilor publice și a unui birou scos din uz pe care sunt lipite instrucțiuni ferfenițite și ilizibile, o mamă cu fiul veniți din Franța pentru echivalarea studiilor. Sunt a patra oară la Registratură. De fiecare dată li s-a indicat un document sau o taxă în plus. Mai e un profesor care pare resemnat și nu intră în vorbă. După vreo oră, un moment de neatenție a paznicului și, pac!, forțăm ușa cu grilaj. „Sunteți de la stat?”, întreabă sever funcționara. Cum nimeni nu e „de la stat”, replica vine necruțător „Așteptați, e pauză de masă!”.
În următoarea oră de așteptare începem să facem poze cu telefonul, spre supărarea omului de pază care dă să ne placheze:„Nu e voie, aici e instituție publică, nu e club!”. Pozele ies prost, nu apucăm să pozăm orarul atât de generos cu funcționarii ministerului. Lateral, o ușă mai amplă indică „Centrul de presă”. Dar nici acolo nu e voie, că nu suntem la club. E instituție publică. Mai citim instrucțiunile lipite pe pereți, unele în engleză, cu greșeli, altele în franceză, fără. În sfârșit, pauza s-a terminat, intrăm. În timpul interogatoriului inevitabil, vedem pe desktopul computerului ultima modă la converși, cu prețuri. Doamnei și fiului veniți din Franța iar le lipsește o taxă de care acum aud pentru prima oară. Vor reveni, așadar, a cincea oară. Apoi vor fugi departe de România, fără să se uite în urmă.