Într-o societate măcinată de corupție, este necesară creșterea capacității instituționale de luptă împotriva acesteia, inclusiv pentru recuperarea prejudiciilor, care descurajează fenomenul, iar nu amnistierea unor infracțiuni, grațierea sau reducerea unor pedepse aplicate acestora.
Raportul prezintă jurisprudența CEDO privind condițiile de detenție și riscurile asociate amnistiei sau grațierii colective.
Textul redactat de judecătorii Ionuț Militaru și Dragoș Călin (Curtea de Apel București) și Cristinel Ghigheci (Curtea de Apel Braşov) arată că:
Situația gravă a sistemului penitenciar din România nu este însă nici nouă, nici inedită, au existat multe alte state europene care s-au confruntat cu același fenomen, din experiența cărora trebuie extrase cele mai bune remedii. (…)
Împrejurarea că problema cazării deținuților la un nivel compatibil cu dispoziţiile Convenţiei nu a fost rezolvată de decidentul politic după o perioadă de peste 5 ani de la primele condamnări CEDO (asupra cărora chiar membrii FJR au atras atenţia), coroborată cu lipsa unor remedii progresive eficiente în aceeaşi perioadă, creează unui observator obiectiv impresia că acest fenomen este folosit, la apogeul său, tot de decidentul politic, ca pretext pentru a promova proiecte legislative care să zădărnicească lupta împotriva corupţiei sau a infracţionalităţii, în general.
De asemenea, precizează FJR, „printre măsurile generale impuse de Curtea de la Strasbourg spre implementare de către statele membre nu se regăsesc graţierea sau amnistia colectivă.”
Citând lucrări de specialitate, studiul arată că:
Amnistia sau graţierea colectivă sunt problematice din punctul de vedere al principiilor sustenabilităţii, al respectării statului de drept şi al separării puterilor în stat. Astfel de măsuri pot avea ca efect scăderea încrederii în justiţie şi accentuarea sentimentului de insecuritate socială, fără a conduce în realitate la eradicarea suprapopulării penitenciarelor, efectul putând fi doar de scurtă durată.
Amnistia şi graţierea colectivă reprezintă, de principiu, instrumente de reconciliere, concepute pentru a încheia diverse conflicte sociale sau pentru a aduce pacea în state în care astfel de conflicte severe sunt latente, situaţie în care România nu se află.
„O măsură de amnistiere ar submina încrederea în sistemul de justiţie penală”, arată Raportul Forumului Judecătorilor din România, „un astfel de impact negativ fiind constatat şi de Consiliul pentru Drepturile Omului în rapoartele sale.
Una dintre explicaţiile suprapopulării penitenciarelor este şi creşterea eficacităţii structurilor statale în lupta împotriva infracţionalităţii, fiind obiectivul oricărui stat democratic de a asigura funcţionalitatea sistemului de justiţie penală, motiv pentru care o măsură de amnistie sau graţiere transmite ideea că rezultatele pozitive sunt neutralizate ca urmare a incapacităţii statului de a lua măsurile punitiv-educative.”