Într-un interviu acordat pentru info-sud-est.ro, judecătorul Ciprian Coadă (Curtea de Apel Constanța) a făcut o serie de declarații importante cu privire la punctele nevralgice din Justiție. Ciprian Coadă (43 de ani) a declarat că sunt tot mai mulți magistrați care cred că Justiția se îndreaptă într-o direcție greșită, impusă de ”alți actori” și că ”linia roșie” a fost încălcată și în tagma judecătorilor, nu numai a procurorilor: ”Nu putem vorbi de o independenţă reală a puterii judecătoreşti, în condiţiile în care derapajele sau presiunile venite din partea altor puteri ale statului sau a diferiţilor actori de pe scena publică rămân nesancţionate”, a declarat judecătorul pentru info-sud-est.ro.
Totodată, magistratul consideră că există o greutate tot mai împovărătoare pe umerii judecătorilor din cauza presiunilor din ce în ce mai numeroase și pentru că mecanismele de protecție a acestora lipsesc cu desăvârșire.
Judecătorul Coadă a vorbit și despre recursul compensatoriu, despre care crede că ”a acţionat ca o veritabilă lege de graţiere mascată” și că faptele de natură penală sunt astfel încurajate ”fără ca pentru această situaţie cineva să poarte vreo răspundere”.
În ce privește protocoalele SRI-parchete, judecătorul Curții de Apel Constanța consideră că discuția referitoare la acestea seamănă cu discuția referitoare la soarta arhivei SIPA (Serviciul de Informații din cadrul Ministerului Justiției): ”Aceste mecanisme de informare sunt aplicate în multe alte state, în diferite domenii de activitate, acest gen de instrumente fiind utilizate şi în relaţia dintre SRI şi alte instituţii din ţara noastră, fără ca ele să comporte până în prezent aspecte de nelegalitate care să fi fost contestate în instanţa de contencios administrativ”, a mai declarat Ciprian Coadă.
Pe de altă parte, judecătorul consideră că nu era nevoie de înființarea secției speciale de investigare a magistraților atât timp cât faptele penale comise de aceștia sunt în număr extrem de mic: ”Percepţia de politizare a unei astfel de structuri are la bază recentele iniţiative legislative sau, în opinia unora, legăturile cu trecutul sau cele de ordin personal ale unor magistraţi”, a precizat magistratul.
Ciprian Coadă consideră că este nedrept ca magistrații care atrag atenția asupra derapajelor din Justiție să fie sancționați și că, dimpotrivă, procurorii și judecătorii sunt primii care ar trebui să atragă atenția atunci când statul de drept și societatea în ansamblul ei sunt puse în pericol. Judecătorul constănțean a transmis și un mesaj ferm colegilor săi procurori și judecători pe care i-a îndemnat să nu le fie teamă și să dea dovadă de curaj ori de câte ori vor avea ocazia: ”Nu putem avea pretenţia ca justiţia să funcţioneze la parametri normali, câtă vreme doar anumite voci se fac auzite, iar probleme reale ale justiţiei, deşi cunoscute de mulţi dintre actorii sociali, nu sunt sesizate public şi de cei din interior! Să nu le fie teamă (magistraților aflați la începutul carierei, n.red.)! Să îşi manifeste curajul ori de câte ori li se iveşte ocazia”, a declarat Ciprian Coadă pentru info-sud-est.ro.
ISE: Recent, Claudiu Sandu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, a declarat într-un interviu acordat pentru Ziare.com că ”s-a trecut linia roșie în Justiție”. Din cealaltă parte, a judecătorilor, cum se vede cursul Justiției? S-a trecut linia roșie? Și încotro ne îndreptăm?
Ciprian Coadă: La momentul de faţă, cursul justiţiei se află pe o pantă descendentă, putem afirma că şi în România, după scenariul aplicat deja în alte state, capacitatea organelor judiciare şi a celor cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei publice de a răspunde unor provocări de actualitate este în regres, din cauza unor intervenţii legislative concertate şi a unor măsuri menite să le slăbească forţa de reacţie la problemele cu care ele se confruntă.
În cazul judecătorilor, greutatea deciziilor este cu atât mai împovărătoare cu cât presiunile de orice tip sunt din ce în ce mai numeroase, iar mecanismele de protecţie lipsesc aproape cu desăvârşire, în pofida semnalelor de alarmă trase de-a lungul timpului.
Nu putem vorbi de o independenţă reală a puterii judecătoreşti, în condiţiile în care derapajele sau presiunile venite din partea altor puteri ale statului sau diferiţilor actori de pe scena publică rămân nesancţionate, iar cele mai multe din sugestiile şi aşteptările organelor judiciare nu îşi găsesc o soluţionare corectă din partea acelor instituţii cu care ele sunt chemate să colaboreze.
Nu cred că greşesc când afirm că şi din perspectiva corpului judecătorilor linia roşie a fost demult depăşită, din cauza riscurilor profesionale tot mai accentuate generate de sarabanda legislativă, de incoerenţa diferitelor soluţii legislative promovate de-a lungul timpului, de numărul nepermis de mare al proceselor, generate de factori de decizie neinteresaţi în rezolvarea cât mai rapidă şi eficientă a unor probleme de larg interes, ci de menţinerea în atenţia publică a aceloraşi chestiuni litigioase.
„Convingerea multora dintre noi este că ne îndreptăm spre o direcţie greşită, pe care alţi actori o impun”
În acest context, a discuta despre răspunderea materială a unui magistrat, care nu beneficiază de nicio formă de protecţie juridică, în condiţiile în care actorii însărcinaţi cu elaborarea legilor sau cu executarea lor într-o altă formă nu cunosc nici un tip de răspundere, este realmente o glumă, pentru că nicio altă ţară din lume nu se confruntă cu un număr atât de ridicat de procese ca România, raportat la media de locuitori.
Practic, dimensiunile fenomenului judiciar din ţara noastră sunt atât de vaste, încât pentru unii justiţia a devenit o bună afacere pe termen mediu şi lung, deşi pentru statul român aceasta a ajuns să genereze costuri publice exorbitante.
În acelaşi timp, datorită presiunilor multiple cu care se confruntă, judecătorii trăiesc sub imperiul unei stări de incertitudine, a unui stres profesional nemaiîntîlnit în alte state, pentru că niciodată nu există garanţia că odată început sub imperiul unei legi, un proces se va termina sub aceleaşi auspicii.
Ca urmare a acestei situaţii, ca şi alte domenii similare de activitate, stresul de la locul de muncă şi atmosfera generală de lucru, care nu este una propice dezvoltării unui climat motivaţional, împing pe mulţi dintre magistraţii aflaţi în pragul maturităţii profesionale spre o pensionare anticipată, în pofida experienţei dobândite cu numeroase eforturi şi sacrificii, această decizie fiind influenţată în ultimii ani şi de riscurile unor boli profesionale, căpătate pe fondul uzurii psihice şi stresului emoţional.
„Nu putem vorbi de o independenţă reală a puterii judecătoreşti, în condiţiile în care derapajele sau presiunile venite din partea altor puteri ale statului sau a diferiţilor actori de pe scena publică rămân nesancţionate”
Din cauza acestui fapt, formal nu ştim încotro ne îndreptăm, deşi convingerea multora dintre noi este că ne îndreptăm spre o direcţie greşită, pe care alţi actori o impun, profitând de poziţia ocupată în stat, fără a ţine seama de aşteptările şi nevoile cetăţenilor, aspect constatat şi la nivel global.
Cu atât mai îngrijorător este faptul că, în multe state din lume, persoane din interiorul unor instituţii publice subminează autoritatea şi prestigiul funcţiilor exercitate, prin atitudini şi conduite incompatibile cu statutul profesiei sau cu standardele minime de imparţialitate, transparenţă şi corectitudine. Fără îndoială, acest tip de comportament este cauzat de propriile slăbiciuni ale întregului aparat de stat şi acelor pârghii legislative care, în întreaga lume, permit de multe ori promovarea în posturi cheie a unor persoane care nu reprezintă adevărate repere morale ale societăţii. De altfel, acest tipar comportamental se manifestă ori este experimentat la diferite intervale istorice, fiind rezultatul unui proces involutiv, asociat unei profunde crize morale cu care multe din societăţi se confruntă. Din păcate, şi în România premisele unui proces involutiv sunt evidente, în condiţiile în care o serie de fapte de natură penală, aşa cum sunt conflictul de interese şi abuzul în serviciu, au fost în mod considerabil restrânse, iar fără o legislaţie penală eficientă, care să acţioneze în scop preventiv, abuzul de putere, grefat pe lipsa de transparenţă în luarea deciziilor şi apartenenţa unor decidenţi la grupuri de interese situate în afara unor forme reale de control, riscă să devină un fenomen din ce în mai greu de contracarat.
ISE: Recursul compensatoriu și despăgubirile în bani acordate deținuților care își exercită pedepsele în condiții nepotrivite. Cum vedeți dumneavoastră cele două măsuri adoptate în urmă cu câteva luni? Cum apreciați efectele pe care acestea le-au avut până acum?
Ciprian Coadă: Deşi inspirată de legislaţia altor state, legea recursului compensatoriu, prin toate efectele generate, nu a răspuns aşteptărilor “consacrate” prin “modelele de comparaţie”, acţionând ca o veritabilă lege de graţiere mascată, prin reducerea pe termen nelimitat a pedepselor cu închisoarea aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive.
Fără a avea la bază un studiu de impact şi fiind iniţiată şi adoptată în condiţii lipsite de transparenţă, această lege îşi va produce efectele pe termen nedeterminat, atât timp cât statul nu îşi va îndeplini propria obligaţie de rezultat de a asigura standarde europene în materie de deţinere.
În acest caz, nu putem vorbi despre un exemplu de bune practici în materie de legiferare şi executare a pedepselor, nefiind admisibil ca un stat să îşi invoce propria-i neputinţă în asigurarea unor standarde minime de detenţie pentru a interveni în autoritatea de lucru judecat a unor decizii judecătoreşti, situaţie de natură să afecteze scopul şi funcţiile pedepselor.
Este inutil de remarcat că, în aceste condiţii, faptele de natură penală sunt încurajate fără ca pentru această situaţie cineva să poarte vreo răspundere, generându-se riscuri majore pentru societate şi numeroase procese penale, prin urmare noi costuri suportate din bugetul de stat, în contextul în care eforturile de reintegrare socială a condamnaţilor lipsesc ori nu îşi produc efectul scontat.
„Recursul compensatoriu a acţionat ca o veritabilă lege de graţiere mascată”
ISE: Din punctul dumneavoastră de vedere, protocoalele încheiate între SRI și parchete sunt acte administrative sau reprezintă proceduri de lucru interne, de cooperare instituțională? Credeți că existența unor astfel de protocoale a influențat în vreun fel parcursul proceselor, a produs efecte juridice?
Ciprian Coadă: Natura juridică a protocoalelor încheiate între SRI şi diferitele parchete urmează a fi tranşată atât de instanţa de contencios constituţional, cât şi de instanţade contencios administrativ, dar indiferent de natura juridică a acestor acte, judecătorul râmâne singurul competent a decide asupra legalităţii unor mijloace de probă obţinute în baza lor, fără deosebire după cum aceste protocoale ar fi putut genera efecte juridice prin ele însele sau prin coroborare cu alte instrumente juridice.
Analiza acestui tip de protocoale nu poate fi însă desprinsă de faptul că aceste mecanisme de informare sunt aplicate în multe alte state, în diferite domenii de activitate, acest gen de instrumente fiind utilizate şi în relaţia dintre SRI şi alte instituţii din ţara noastră, fără ca ele să comporte până în prezent aspecte de nelegalitate care să fi fost contestate în instanţa de contencios administrativ.
Pentru că, din perspectivă judiciară, relevante nu sunt decât probele care vin în susţinerea acuzaţiei penale, este mai important a se stabili în ce măsură aceste protocoale au generat probe care să fi fost administrate în condiţiile Codului de procedură penală de alte organe decât cele judiciare, cunoscut fiind că urmărirea penală este efectuată de organele judiciare, în baza competenţelor proprii atribuite prin lege.
De asemenea, firesc ar fi ca în practica instanţelor aceste protocoale să nu comporte o abordare diferenţiată, pentru că în caz contrar există riscul ca în proceduri extrajudiciare de mai mică importanţă datele şi informaţii obţinute în baza lor să poată fi valorificate, pe când în procedurile premergătoare urmăririi penale nu, fapt dificil a fi justificat din punct de vedere juridic, în măsura în care la baza acestor instrumente au stat aceleaşi raţiuni de informare.
„Discuţia legată de aceste protocoale este similară celei referitoare la soarta arhivei fostului Serviciu de Informaţii din cadrul Ministerului Justiţiei (SIPA)”
Plecând de la cele arătate, ne putem pune întrebarea de ce în baza unui protocol încheiat cu SRI abaterile disciplinare săvârşite de judecători sau procurori ar fi putut fi sesizate Inspecţiei Judiciare, pe când fapte mai grave, cum sunt cele de natură penală, nu ar fi putut face obiectul informării între organele de urmărire penală şi SRI, cu atât mai mult cu cât obligaţia de informare din partea SRI nu se putea concretiza decât în baza unor proceduri prestabilite, în absenţa oricărei intervenţii din partea legiuitorului.
Plecând de la acest exemplu, ne putem pune problema de ce înregistrările realizate de organe specializate ale statului sunt supuse unui proces de decredibilizare, câtă vreme în procesul civil sau penal e putere probatorie pot avea chiar înregistrările prezentate de părţi şi realizate în orice condiţii, chiar fără acordul persoanelor la care se referă.
Oricum, în principiu, efectele produse de aceste protocoale în procedurile judiciare penale nu pot fi stabilite decât în concret, judecătorul neputând formula o concluzie decât după obţinerea de date şi informaţii referitoare la momentul şi activităţile efectuate în baza lor, dar şi la relevanţa pe care probele obţinute o pot avea asupra acuzaţiei penale.
Dacă ar fi să fac însă o obsevaţie personală, voi spune că discuţia legată de aceste protocoale este similară celei referitoare la soarta arhivei fostului Serviciu de Informaţii din cadrul Ministerului Justiţiei, întrucât pot exista numeroase persoane direct interesate în ascunderea unor date şi informaţii ce se pot dovedi compromiţătoare şi care pot fi folosite în scopuri nedeontologice atunci când situaţia o impune.
Indiferent de caracterul bazei legale pe care activităţile de informare s-au întemeiat, aceste arhive nu pot fi distruse sau ocultate doar pentru că unii îşi doresc să îşi ascundă trecutul sau evenimentele actuale ce le-ar putea afecta reputaţia şi care pot avea legătură chiar cu modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.
Din contră, atâta vreme cât aceste activităţi au avut o bază legală, iar ele au presupus o serie de cheltuieli finanţate din bugetul public, firesc este ca aceste informaţii să fie oricând accesibile, independent de valoarea probatorie pe care o pot căpăta într-o procedură judiciară, această ultimă chestiune fiind una distinctă şi urmând a fi rezolvată în lumina Codului de procedură penală şi Deciziilor Curţii Constituţionale.
ISE: Cunoașteți cazuri de procurori care au ”liniștit” judecătorii pe plan local? Considerați că, la Constanța, condamnările răsunătoare din ultimii ani au avut loc în urma presiunilor exercitate de procurori? Există astfel de legături de ”subordonare” între judecătorii din Penal și procurorii DNA?
Ciprian Coadă: Nu cunosc situaţii de acest gen la Constanţa, aici atât relaţia cu organele de urmărire penală, cât şi cea cu Baroul sau celelalte profesiuni juridice se desfăşoară într-un cadru de normalitate, astfel încât nu se poate susţine că anumite decizii ale judecătorilor ar fi fost date ca urmare a unor presiuni exercitate de vreunii dintre participanţii din procesul penal. Pentru acest motiv, nici nu se pot face speculaţii pe marginea vreunei relaţii de subordonare între judecători şi o anumită unitate de parchet, oricare ar fi ea, ci dimpotrivă, judecătorii au acţionat în mod independent în exercitarea atribuţiilor lor, cel puţin până la momentul de faţă.
„Magistrații trebuie să îşi asume dificila misiune de apărare socială, indiferent de presiunile la care sunt supuşi, mai ales în această perioadă tulbure”
ISE: Secția specială pentru anchetarea magistraților. Era nevoie de o astfel de instituție? Sau, de fapt, este exact instrumentul prin care magistrații pot fi ”liniștiți”?
Ciprian Coadă: Personal, consider că nu era nevoie de o astfel de secţie, pentru că numărul faptelor de natură penală comise până în prezent de magistraţi este extrem de mic pentru a justifica o asemenea măsură. De asemenea, este criticabil faptul că această secţie are o competenţă exclusivă şi că ea funcţionează doar la nivel central, acest fapt accentuând percepţia publică potrivit căreia scopul direcţiei va fi deturnat în cazul oricărei anchete ce va presupune deplasarea unui magistrat din teritoriu la sediul instituţiei.
Mai mult, competenţa direcţiei va putea fi deturnată prin simpla indicare a unui magistrat drept participant la comiterea unei fapte penale date în competenţa altui organ judiciar, iar resursele umane şi logistice limitate vor îngreuna sau vor face aproape imposibilă descoperirea unor fapte atribuite în competenţa secţiei, chiar şi în cauzele cu un grad redus de complexitate.
Mai curând, neajunsurile generate de condiţiile reduse de vechime privind accederea în cadrul DNA ar fi trebuit corectate, astfel încât să se asigure atât promovarea unor persoane cu o mai mare experienţă în cadrul serviciilor teritoriale ale direcţiei, cât şi menţinerea parametrilor de operativitate la nivel local, concentrarea întregii activităţi la nivel central făcând ca această nouă instituţie să nu funcţioneze la standardele calitative dorite.
Ceea ce este demn de luat în semnă de către factorii de decizie este faptul că percepţia de politizare a unei astfel de structuri are la bază recentele iniţiative legislative sau, în opinia unora, legăturile cu trecutul sau cele de ordin personal ale unor magistraţi, fiind greu de crezut că actele de hărţuire ale unor colegi judecători şi procurori nu se vor accentua, atâta vreme cât ele nu au fost descurajate nici până în prezent.
În fine, un aspect care merită punctat este cel referitor la modalitatea de desemnare a procurorilor din cadrul secţiei, întrucât deşi modificările la legile justiţiei consacră în mod expres principiul separaţiei carierelor judiciare, aceşti procurori sunt desemnaţi de către o comisie din care fac parte şi judecători, aspect pe care legiuitorul nu l-a motivat în nici un fel şi care naşte semne de întrebare.
Citiți interviul integral aici
Cine este judecătorul Ciprian Coadă
Ciprian Coadă (43 de ani) este autorul mai multor condamnări răsunătoare. Printre cei trimiși la închisoare de judecătorul Coadă se numără: Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, în iunie 2016; Dănuț Căpățână, fostul manager al Spitalului Județean Constanța, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare, în aprilie 2018; Gilberto Șaban, în celebrul caz al Larei Șaban, o tânără ucisă de fratele ei care, pentru fapta sa, a fost condamnat la închisoare pe viață, în anul 2013. Tot Coadă, pe vremea când era judecător la Curtea de Apel Craiova, a judecat cazul Țundrea după ce anchetatorii au dispus redeschiderea dosarului în urma efectuării analizei ADN care a demonstrat că altcineva era autorul crimei comise în anul 1992.
Ciprian Coadă a absolvit Institutul Național de Magistratură în 1999 și a profesat în cadrul Judecătoriei sectorului 4 București, al Judecătoriei și Tribunalului Constanța, apoi al Curții de Apel Craiova pentru ca, în cele din urmă, să revină în Constanța, la Curtea de Apel (secția penală), unde este judecător din 1 mai 2013. Din anul 2002 a deținut mai multe funcții în instanțele constănțene, printre care vicepreședinte al Judecătoriei și Tribunalului, purtător de cuvânt al celor trei instanțe și membru în Colegiul de Conducere al Judecătoriei sau Tribunalului Constanța.