Schimbarea la faţă a centrului istoric al Constanţei, un contract de 8.114.651,93 euro (cu tot cu TVA), care „crapă” în fiecare zi. Ada Codău, jurnalistă la constantanoastra.ro, ne arată cine sunt afaceriștii păguboși care au înșfăcat acest contract: o firmă preferată de Radu Mazăre și una aflată în insolvență, patronată de un urmărit internațional – Florian Walter.
Centrul istoric al Constanţei a fost, vreme de peste un deceniu, cea mai expresivă, cea mai fidelă oglindă a decăderii oraşului port. Administraţia publică locală s-a concentrat excesiv pe dezvoltarea staţiunii Mamaia, „copilul de suflet” al fostului primar Radu Mazăre, în vreme ce Piaţa Ovidiu şi-a consolidat, de la an la an, statutul de ruină. Mizerie, putrefacţie, clădiri abandonate care stăteau (unele încă stau) să cadă peste trecători şi o infrastructură care punea la grea încercare nervii constănţenilor, atât pe cei ai pietonilor, cât şi pe cei ai şoferilor. Pe scurt, atmosfera generală aducea cumva cu filmele lui Hitchcock. Ceea ce trebuie spus, în acest context, despre Zona Peninsulară a Constanţei şi, mai ales, despre Piaţa Ovidiu, este faptul că ea a fost şi continuă să fie un soi de axis mundi al acestui oraş. E locul în care stă de veghe statuia lui Ovidiu, poetul exilat, locul la care, de-a lungul timpului, s-au raportat o serie de oameni de cultură, istorici şi artişti.
În trecut, Piaţa Ovidiu purta numele de Piaţa Independenţei, iar despre ea a scris şi reputatul critic şi istoric de artă Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, în lucrarea „Constanţa 1878-1928. Spectacolul modernităţii târziu” (volumul II): „Tomisul are un centru intern – de fapt un centru ideal, o axă constituită ca «imagine spaţial finită a infinitei temporalităţi». Acest centru ideal a fost, pentru Tomisul antic şi pentru Constanţa modernă, zona îngustă a peninsulei numită Piaţa Independenţei, respectiv Ovidiu mai târziu.”
O asociere fericită
În primăvara lui 2013, Primăria Constanţa anunţă un câştigător al licitaţiei organizate pentru atribuirea contractului de achiziţie a execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa”.
Conform anunţului de atribuire cu numărul 134289 din 2 martie 2013, contractul a fost câştigat de Asocierea ABC VAL SRL – SCD Antrepriza Construcţii Montaj Nr. 4 Bucureşti – SC Compania Romprest Service SA, având ca lider de asociere SC ABC VAL SRL.
Valoarea totală a contractului a fost de 29.543.222.71 de lei fără TVA.
Achiziţia a presupus reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei, prin realizarea unei structuri rutiere adaptate cu precădere la circulaţie pietonală, aferente unui număr de 21 de străzi şi alei (reabilizare şi modernizare). Zonele pietonale sunt prevăzute cu rampe speciale pentru persoanele cu dizabilităţi. La finalul lucrărilor a fost montat şi mobilier urban.
Contractul a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1.
Restaurare la Vraja Mării? Ce vrăjeală!
ABC VAL este una dintre cele mai cunoscute firme din Constanţa. Societatea s-a ocupat şi de „Restaurarea şi reamanajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării – Portul Tomis”, proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, dar şi cu bani din bugetul local, valoarea totală a proiectului, la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 136299/14.10.2014 fiind de 10.079.496 de lei fără TVA.
Problema a fost însă aceea că, în vara acestui an, o femeie a căzut de pe faleza Cazinoului, urmare a ruperii unei bare metalice.
Administraţia locală a decis însă, în urma acestui incident, să sesizeze atât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, cât şi Inspectoratul de Stat în Construcţii.
În calitate de beneficiar al proiectului menţionat, Primăria Constanţa s-a trezit în situaţia în care o turistă a riscat să-şi piardă viaţa din cauza unei balustrade executate de SC ABC VAL. Iar asta, la doar trei luni după ce municipalitatea semnalese constructorului nişte deficienţe constatate pe faleza Cazinoului.
Un alt proiect executat de ABC VAL este aşa numita parcare verde de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Societatea ABC VAL aparţine unui cunoscut om de afaceri constănţean. ABC VAL SRL, înfiinţată în aprilie 1993, îl care ca unic asociat pe Vasile Costea. Tot el ocupă şi funcţia de administrator al firmei. ABC VAL are ca domeniu de activitate lucrările de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
În ceea ce priveşte Antrepriza Construcţii Montaj Nr. 4 Bucureşti SA, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma, înfiinţată în decembrie 1991, îi are ca asociaţi persoane fizice pe Raluca Maria Necula, Emanuela-Rebeca Walter, Valentin Giorgian Walter şi Alexandru Cosmin Walter, acesta din urmă fiind directorul firmei. În societate există, de asemenea, o listă de acţionari. Totodată, la Registrul Comerţului e menţionat şi un administrator judiciar al Antrepriza Construcţii Montaj Nr. 4 Bucureşti SA, anume Best Insolvency SRL. Administratori în firmă sunt Dragoş Iosip şi Valentin Giorgian Walter. Ca şi ABC VAL, firma are ca domeniu de activitate lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.Valentin Giorgian Walter şi Alexandru Cosmin Walter sunt fiii omului de afaceri Florian Walter (fost Buşcă), patronul Romprest.În urmă cu câteva luni, IGPR anunţa că, „Walter Florian a fost arestat la solicitarea autorităţilor române şi se află la dispoziţia organelor judiciare din Emiratele Arabe Unite. Imediat, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a informat Tribunalul Prahova şi Ministerul Justiţiei, care au demarat procedurile în vederea extrădării”. În luna iulie a acestui an, Walter a fost capturat în Dubai în baza unui mandat de arestare şi, ulterior, pus în libertate pe cauţiune şi sub control judiciar.Florian Walter, cumătrul lui Miron Mitrea, a fost acţionar la cluburile de fotbal Dinamo şi Universitatea Cluj. În vara acestui an, 18 persoane au fost trimise în judecată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti în dosarul Romprest, pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. Şeful grupării, Florian Walter, este cercetat separat, într-un dosar disjuns.Antrepriza Construcţii Montaj Nr. 4 Bucureşti SA şi-a cerut în instanţă falimentul, în luna mai a acestui an. La coadă stau mulţi, mulţi creditori, înclusiv consilii jocale şi judeţene, autorităţi publice de tot felul.
Garantat 5 ani
Revenind la Piaţa Ovidiu, tot mai mulţi constănţeni reclamă, îndeosebi pe reţelele de socializare, faptul că lucrările de pavare a zonei au fost prost executate. Ei se plâng că dalele sunt fie denivelate, fie ciobite, fie sparte. Uneori, ele lipsesc cu desărvârşire. De asemenea, constănţenii din zonă sunt de părere că materialul din care este realizat pavajul n-ar fi granit, aşa cum s-a spus iniţial, ci, de fapt, un compozit de calitate îndoielnică. Așa numiții „biscuiți”, realizați din ciment turnat.
E drept că centrul istoric arată, azi, mult mai bine decât arăta în urmă cu un an şi jumătate.
E drept că a existat, din partea presei şi a societăţii civile, o mare presiune asupra administraţiei publice locale cu privire la reabilitarea zonei. La fel de drept e însă faptul că proiectul este sub aşteptările constănţenilor, cărora li se pare inadmisibil ca un proiect implementat cu fonduri europene în valoare de peste 8.114.651,93 euro să aibă atâtea deficienţe.
Întrebat, în cadrul unei şedinţe de consiliu local organizate pe 7 decembrie, de ce municipalitatea nu amenajează un patinoar în Piaţa Ovidiu, Decebal Făgădău, primarul interimar al Constanţei, a declarat că acest lucru nu e indicat, lăsând de înţeles că zona recent reabilitată trebuie protejată. Edilul a afirmat totodată că garanţia lucrărilor este de 5 ani şi că administraţia locală „apelează la sânge la garanţia oferită de executant”. Nu mai puţin important, Făgădău a precizat că se fac în continuare lucrări în zonă, „până când va ieşi aşa cum trebuie”.
Greu de înţeles de ce constructorul a oferit o garanţie de 5 ani atâta vreme cât plăcuţele din pavaj au cedat după doar câteva luni şi continuă să cedeze. Însă probabil că asta n-ar trebui să fie de mirare, cel puţin în cazul ABC VAL, liderul de asociere, care s-a ocupat, cum spuneam, şi de reabilitarea falezei Cazinoului, acolo unde o turistă a căzut după ce o bară de protecţie a cedat. Cam aşa s-ar traduce garanţia „calităţii”.
trebuie studiata si problema blocurilor turn de langa euromaterna unde ABC Val a terminat acum 3 ani un ansamblu de 3 turnuri dar sunt probleme imense cu acestea.au aparut fisuri de 2-3 cm de la parter pana la etajele 3-4.tot ce reprezinta robinete pe coloana de apa sunt in stare de degradare iar anul acesta au fost 2 inundatii.tot ce este betonat in jurul blocurilor s-a macinat.sunt infiltratii grave in parcarile subterane.nu avem autorizatie isu la incendi!!.s-au facut multe hotii cu parcarile.nu recomand nimanui sa cumpere apartamente facute de aceasta firma!!!deja ne gandim sa vindem deoarece saptamana trecuta unul din pilonii blocului s-a deplasat!!! daaa…plus s-a format o groapa care acum au astupat-o cu pamant si ciment.ma culc noaptea si ma intreb daca apuc ziua de maine.numai la bani se gandesc acesti excroci.au facut repede totul si acum nu le mai pasa.
p.s. am uitat sa spun ca tot 5 ani avem garantie la tot ce au construit.ma intreb daca dadea garantie si pe timpul comunistilor la blocuri tot 5 ani acest PATRON.
nu, pe vremea aia era un biet ingineras la apa, canalizare si gunoi in metropola Cernavoda…