Având în vedere progresele din ultimii ani, Comisia Europeană propune un mecanism bazat pe câteva „recomandări-cheie” care să ducă la „închiderea provizorie” a obiectivelor de referință, „cu excepția cazului în care evoluțiile inversează în mod clar sensul progreselor”.
Acesta e contextul în care Comisia atrage atenția că „modificările legislative menite în mod clar să slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracțiunii de corupție sau care au reprezentat o provocare majoră la adresa independenței sau eficacității DNA ar atrage după sine reevaluarea progreselor realizate”, făcând precizarea că „orice versiuni finale adoptate ale celor două proiecte de ordonanțe de urgență prezentate spre consultare de către Guvern la 18 ianuarie 2017 ar trebui privite din acest punct de vedere.”
Îngrijorarea Comisiei provine din faptul că „practica legislativă permite introducerea bruscă a unor modificări prin intermediul Parlamentului, scurtcircuitând practica mai bunei legiferări și etapa consultărilor și îngreunând sarcina de a demonstra sustenabilitatea cadrului juridic în domenii precum corupția.”
O nouă abordare
Raportul dat publicității astăzi subliniază evoluțiile pozitive „cu un caracter ireversibil tot mai pronunțat” din 2014 încoace, tendință confirmată „în 2016 printr-un bilanț neîntrerupt al instituțiilor din sistemul judiciar într-o perioadă care a cunoscut schimbări la nivelul conducerii și un impuls puternic din partea Guvernului pentru a consolida acțiunile preventive în materie de corupție.”
În acest context documentul propune o abordare nouă: concentrarea pe „un număr foarte restrâns de recomandări-cheie” care, odată îndeplinite, să ducă la „închiderea provizorie a obiectivelor de referință individuale și, ulterior, a procesului MCV.” Tot în acest sens, Comisia vizează evaluarea progreselor „către sfârșitul anului 2017”.
„Recomandările formulate pot fi considerate suficiente pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Comisia consideră că acest lucru ar trebui să conducă la accelerarea procesului de către autoritățile române și de către UE în ansamblul său”, se arată în document.
Așadar, cele patru obiective de referință au atașate „măsuri-cheie”, considerate „suficiente”, măsuri care, odată îndeplinite, vor duce la închiderea provizorie a obiectivelor respective. Închiderea MCV va avea loc în momentul în care vor fi fost închise provizoriu toate cele patru obiective, cu condiția ca alte decizii luate de autorități, precum slăbirea luptei anticorupție, să nu ducă la o reevaluare.
Recomandările ultimului Raport MCV:
- Recomandare: punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare și transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneția.
- Recomandare: asigurarea faptului că în Codul de conduită pentru parlamentari, care este în curs de elaborare în Parlament, sunt incluse prevederi clare cu privire la respectul reciproc între instituții și se precizează clar că parlamentarii și procesul parlamentar trebuie să respecte independența sistemului judiciar. Un Cod de conduită similar ar putea fi adoptat pentru miniștri.
- Recomandare: faza actuală a reformei Codului penal și a Codului de procedură penală ale României ar trebui încheiată, iar Parlamentul ar trebui să își pună în practică planurile de adoptare a modificărilor prezentate de Guvern în 2016, după consultarea cu autoritățile judiciare. Ministrul justiției, CSM și Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să finalizeze un plan de acțiune pentru a asigura că noul termen pentru punerea în aplicare a prevederilor restante ale Codului de Procedură Civilă poate fi respectat.
- Recomandare: în vederea îmbunătățirii în continuare a transparenței și a predictibilității procesului legislativ, precum și pentru a consolida garanțiile interne în materie de ireversibilitate, Guvernul și Parlamentul ar trebui să asigure transparența totală și să țină seama în mod corespunzător de consultările cu autoritățile relevante și cu părțile interesate în cadrul procesului decizional și în activitatea legislativă legate de Codul penal și de Codul de procedură penală, de legile anticorupție, de legile în materie de integritate (incompatibilități, conflicte de interese, avere ilicită), de legile justiției (referitoare la organizarea sistemului justiției), precum și de Codul civil și Codul de procedură civilă, inspirându-se din transparența procesului decizional pusă în practică de Guvern în 2016.
- Recomandare: Guvernul ar trebui să pună în practică un plan de acțiune corespunzător pentru a remedia chestiunea executării hotărârilor judecătorești și a aplicării de către administrația publică a jurisprudenței generate de instanțele judecătorești, inclusiv un mecanism care să furnizeze statistici fiabile care să permită monitorizarea pe viitor. Ar trebui, totodată, elaborat un sistem de monitorizare internă care să implice CSM și Curtea de Conturi pentru a se asigura punerea corectă în aplicare a planului de acțiune.
- Recomandare: conducerea strategică a sistemului judiciar, respectiv ministrul justiției, CSM, Înalta Curte de Justiție și Casație și procurorul-general, ar trebui să asigure punerea în aplicare a planului de acțiune astfel cum a fost adoptat și să pună în practică o raportare publică periodică cu privire la punerea în aplicare a acestuia, inclusiv soluții la problemele reprezentate de numărul redus de grefieri, volumul de muncă excesiv și întârzierile în redactarea motivărilor hotărârilor.
- Recomandare: noul CSM ar trebui să elaboreze un program colectiv pentru mandatul său, care să includă măsuri de promovare a transparenței și a responsabilizării. Acest program ar trebui să includă o strategie orientată către exterior, cu reuniuni deschise periodice cu adunările judecătorilor și procurorilor la toate nivelurile, precum și cu societatea civilă și cu organizațiile profesionale, și să organizeze discutarea rapoartelor anuale în cadrul adunărilor generale ale instanțelor și ale parchetelor.
- Recomandare: asigurarea intrării în funcțiune a sistemului PREVENT. Agenția Națională de Integritate și Agenția Națională pentru Achiziții Publice ar trebui să introducă practica de a întocmi rapoarte cu privire la verificările ex ante pe care le efectuează în cazul procedurilor de achiziții publice și rapoarte cu privire la acțiunile pe care le întreprind în urma acestor verificări, inclusiv în cazul verificărilor ex post, precum și rapoarte cu privire la cazurile de conflict de interese descoperite, și să organizeze dezbateri publice la care să răspundă Guvernul, autoritățile locale, sistemul judiciar și societatea civilă.
- Recomandare: Parlamentul ar trebui să dea dovadă de transparență în procesul său decizional cu privire la acțiunile întreprinse în urma hotărârilor definitive și irevocabile având ca obiect incompatibilități, conflicte de interese și averi ilicite pronunțate împotriva membrilor săi.
- Recomandare: adoptarea unor criterii obiective pentru luarea și motivarea deciziilor de ridicare a imunității parlamentarilor pentru a se asigura faptul că imunitatea nu este folosită pentru a se evita cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție. De asemenea, Guvernul ar putea avea în vedere modificarea legii pentru a limita imunitatea miniștrilor la perioada mandatului. Aceste măsuri ar putea fi luate cu ajutorul Comisiei de la Veneția și al GRECO. Parlamentul ar trebui să instituie un sistem de raportare periodică referitoare la deciziile adoptate de camerele sale cu privire la solicitările de ridicare a imunității și ar putea organiza o dezbatere publică astfel încât Consiliul Superior al Magistraturii și societatea civilă să poată reacționa.
- Toate instituțiile vor adopta planuri de integritate și vor aplica măsurile planificate în materie de transparență a procesului decizional, a alocării bugetului și a accesului la informații.
- Ministerul Justiției va institui indicatorii statistici pertinenți pentru a furniza o situație de referință și va monitoriza situația prin intermediul statisticii privind incidentele de integritate, percepțiile de corupție sau luarea de mită.
- Cadrul legal pentru consilierii în materie de etică va fi consolidat, atât în ceea ce privește mandatul acestora, cât și resursele.
- Va fi creat un index de integritate pentru administrațiile locale, măsurându-se indicatorii-cheie pentru a se permite realizarea de comparații.
- Recomandare: continuarea punerii în aplicare a Strategiei naționale anticorupție, cu respectarea termenelor stabilite de Guvern în august 2016. Ministrul justiției ar trebui să instituie un sistem de raportare cu privire la punerea în aplicare a Strategiei naționale anticorupție (inclusiv cu privire la statisticile referitoare la incidentele de integritate din administrația publică, detalii privind procedurile disciplinare și sancțiunile și informații referitoare la măsurile structurale aplicate în domeniile vulnerabile).
- Recomandare: asigurarea faptului că Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate este operațională pe deplin și efectiv, astfel încât să poată publica primul raport anual cu informații statistice fiabile privind confiscarea de bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni. Agenția ar trebui să instituie un sistem de raportare periodică cu privire la dezvoltarea capacității sale administrative, la rezultatele obținute în confiscarea și la gestionarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni.