- Restauratorul arestat, comisia de licitaţie urmărită pena, termenul de finalizare bate la uşă.
- Consiliul Judeţean Constanţa riscă să rateze o finanţare europeană de 74 de milioane de lei într-un proiect în care e implicată firma finei lui Nicuşor Constantinescu.
La începutul lunii decembrie, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a decis să se constituie parte civilă în dosarul în care Constantin Dima, administratorul societăţii Mara Construct SRL – firmă care şi-a adjudecat contractul de executare a lucrărilor în cadrul proiectului „Restaurarea, consolidarea, proiecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Capidava” – a fost arestat preventiv.
Omul de afaceri este cercetat, în acest dosar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată, obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, dar şi spălare de bani.
Într-o şedinţă extraordinară a CJC din data de 7 decembrie, Cristinel Dragomir, vicepreşedintele instituţiei, a mărturisit că există riscul ca acest proiect să nu fie finalizat la termen, adică până la finalul lunii iunie a acestui an. Dacă se va întâmpla asta, instituţia condusă de Nicuşor Constantinescu va fi obligată să returneze banii, fiindcă vorbim despre un proiect cu finanţare europeană. Valoarea totală a proiectului „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea ăn valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava”, Cod SMIS 31212, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 se ridică la 74 de milioane de lei. „Practic, vinerea trecută, constructorul ne-a solicitat rezilierea contractului în caz de forţă majoră, întrucât administratorul societăţii a fost arestat, iar societatea nu mai poate duce la îndeplinire proiectul. În momentul când se constată o neregulă şi există cercetare penală pe un proiect, pe o persoană juridică ce are legătură cu un proiect finanţat de Uniunea Europeană, se sistează absolut toate plăţile către entitatea respectivă. Am fost informaţi de către DNA şi ni s-a solicitat să încetăm plăţile către SC Mara Construct, întrucât există începerea urmăririi penale şi există suspiciuni rezonabile că s-au comis anumite infracţiuni”, declara Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJ Constanţa, în urmă cu o lună.
Se impune organizarea unei noi licitaţii
El preciza, la acel moment, că proiectul trebuie continuat, dar că există o serie de proceduri care ar putea să determine întârzierea finalizării sale, existând riscul ca banii europeni folosiţi până acum să fie returnaţi: „Acest proiect este blocat. Va trebui să facem o expertiză cu situaţia actuală a lucrărilor, va trebui să le conservăm şi, în acelaşi timp, să demarăm o nouă procedură de licitaţie pentru ceea ce a rămas. Ideal ar trebui să terminăm până în iunie, dar nu ştiu dacă o să terminăm. S-au făcut lucrări de 42 de milioane de lei în acest proiect, care are o valoare de 74 de milioane de lei. Există riscul să nu terminăm proiectul până la începutul lui iulie 2016”, a explicat Cristinel Dragomir, dând totuşi asigurări că instituţia la conducerea căreia se află se „va mişca foarte repede” în acest sens. „Dar dacă nu vom reuşi, putem primi corecţie 100% la acest proiect, sancţiunea pe care UE o acordă este că dacă nu terminăm până la 1 iulie există posibilitatea să fim obligaţi să dăm înapoi suma pe care am folosit-o până acum de la Uniunea Europeană”, a ţinut să precizeze vicepreşedintele CJC.
Ţinând cont de faptul că proiectul riscă să nu fie terminat până la data limită, Dragomir a propus, în şedinţa de CJ din decembrie, constituirea Consiliului Judeţean Constanţa parte civilă în acest dosar, propunerea sa fiind votată în unanimitate de cei 30 de consilieri prezenţi la eveniment.
Trebuie menţionat că în acelaşi dosar Dorin Răzvan Ripciuc, Daniela Elena Dumitrescu şi Aurica Stoian, membri ai Comisiei de Evaluare a Ofertelor din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, au fost puşi sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Cel mai mare preţ, garanţie pentru câştigarea contractului
Conform ordonanţei întocmite de procurori, „în perioada 18.05.2015-10.09.2015, în contextul unui proiect privind restaurarea sitului arheologic Capidava, inculpatul Dima Constantin, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a falsificat mai multe documente în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa”.
Potrivit procurorilor anticorupţie, „acest lucru a fost posibil şi din cauza contribuţiei pe care au avut-o ceilalţi inculpaţi, în calitate de membri ai Comisiei de Evaluare a Ofertelor din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, care, cu ocazia organizării licitaţiei în scopul atribuirii proiectului menţionat, au îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de exercitarea atribuţiilor în serviciu, prin respingerea ofertei depuse de o firmă, ca fiind neconformă şi inacceptabilă şi, ulterior, atribuirea contractului respectiv societăţii administrate de inculpatul Dima Constantin, deşi preţul propus de această societate era cel mai mare. Prin această conduită, inculpaţii au vătămat drepturile şi interesele legitime ale firmei a cărei ofertă a fost respinsă, favorizând societatea administrată de inculpatul Dima Constantin, care a obţinut foloase necuvenite”.
Mara Construct SRL, firmă dedulcită la bani publici
Conform datelor disponibile la Registrul Comerţului, Mara Construct SRL a fost înfiinţat în aprilie 2007 şi are ca domeniu de activitate lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Unic asociat în firmă este Maria Cătălina Lăpăduş, fiica Sandei Ciocoiu – al cărei nume a apărut, de-a lungul timpului, alături de cel al omului de afaceri Sorin Strutinsky, în societatea Compress Holdgind – şi fina de cununie a lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa. Administratorul societăţii este acest Constantin Dima.
De-a lungul timpului, firma finei lui Nicuşor Constantinescu a pus a câştigat numeroase contracte cu CJ Constanţa. În afară de cel privind Cetatea Capidava, Mara Construct SRL s-a ocupat de reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani, pentru suma de 10.902.003,21 de lei, proiect de asemenea finanţat din fonduri structurale europene – POR 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”.
Aceeaşi Mara Construct s-a ocupt şi de serviciile de dirigenţie de şantier pentru lucrările de execuţie din cadrul proiectului „Modernizarea drumului judeţean între Ovidiu – Poarta Albă (DJ 228 A), cod SMIS 40035”.
Cetatea Capidava ţine, la ora actuală, de Consiliul Judeţean Constanţa. Altfel, investiţia nu ar fi putut avea loc. Teoretic, la finalizarea lucrărilor acestui proiect, cetatea va fi dată în administrare Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Comments 1