Reprezentantul Comisiei Europene a afirmat că există cooperare cu guvernele celor două țări care au implementat MCV – România și Bulgaria – și că cel mai recent schimb de informații a avut loc în luna martie.
Corupția poartă un nume: Colectiv
Cei prezenți în sală au discutat despre costurile reale ale corupției și criminalității organizate și au ajuns la concluzia că o cuantificare precisă este imposibil de făcut, întrucât efectele corupției sunt nebănuite n timp. S-a făcut referire și la tragedia de la Colectiv, tot ca un cost al corpuției. Reprezentanții Comisiei Europene au punctat, în dreptul României, progresele continue în justiție, dar au precizat că acste reforme trebuie consolidate, pentru ca România să nu se întoarcă de unde a plecat.
”Comisia urmărește îndeaproape numirile de magistrați la nivel înalt. Una dintre recomandările MCV, referitoare la codul de conduită din justiție, nu este pe deplin îndeplinită. Justiția este în dificultate”, sunt câteva dintre afirmațiile care s-au făcut la întrunirea de la Parlamentul European.
Fără a da nume, dar indicând clar către cei care se joacă de-a legile prin Parlamentul României, reprezentanții Comisiei au mai spus că trebuie operate eventualele modificări ale Codului Penal anul acesta, fiindcă noile Coduri sunt în vigoare de doi ani, dar lucrurile nu sunt clare nici acum, mai ales din cauza situației instabile din Parlamentul României. ”Cele două Camere ale Parlamentului nu trebuie să aibă criterii diferite pentru a refuza arestarea unui parlamentar sau ridicarea imunității acestuia.”
Diferență de optică: Bulgaria nu mai vrea MCV, România vrea MCV pentru toți
După această prezentare, președintele Comisiei de Control Bugetar a făcut o afirmație care a surprins multe persoane din sală. ”În România, mereu au fost probleme mai mari decât în Bulgaria”.
Cu câteva minute înainte de lansarea ideii unui MCV pentru toate țările, un deputat bulgar spunea că nu mai este nevoie de MCV în Bulgaria și că așteaptă, concret, indici de performanță, fiindcă așa ar exista un orizont de timp pentru ridicarea acestui Mecanism.
Mecanism față de care, în 2017, la împlinirea de zece ani de când a fost înființat special pentru România și Bulgaria, s-ar putea lua decizia suspendării. ”Raportul din 2017 va avea o perspectivă diferită, fiindcă vor fi zece ani de MCV și, poate, Comisia va reflecta despre retragerea acestui mecanism.”