Adrian Curaj a trecut ca gâsca prin apă pe la Minister, nefiind cu nimic, dar chiar cu nimic diferit de iluștrii săi predecesori Costoiu, Pricopie, Cîmpeanu sau Andronescu. Pe Curaj, fără vreun dubiu, inclusiv Ponta l-ar fi numit ministru, dacă mai rămânea Premier: atât de inutil a fost.
O dovadă, în acest sens, este și modul în care acesta a refuzat să se implice în cazul Negomireanu, în legătură cu care am scris, in extenso, în ultimii ani.
Timp de trei ani, MENCS a refuzat să verifice dacă, într-adevăr, Inspectoratul Școlar Gorj ascunde ore, pentru a titulariza, preferențial, profesorii din Gorj, ignorând examenele de titularizare și prevederile legale, după cum acuza profesorul Negomireanu.
Timp de 3 luni de zile, corpul de control al Ministerului Educației (MENCS), condus de un personaj dubios din Gorj, Ion Trămândan, a refuzat să răspundă unei solicitări de informații publice a subsemnatului, ce avea legătură cu abuzul continuu, săvârșit asupra profesorului Negomireanu.
Doleanța subsemnatului a găsit răspuns, abia ieri, 5 iulie, la miezul nopții. Motivul: ministrul Curaj, protectorul sistemului corupt din Educație, a fost demis. Numirea noului ministru, Mircea Dumitru, pare de bun augur: protectorii sistemului corupt din MENCS par să intre în trepidații.
Biroul de comunicare al MENCS, deschis la miezul nopții, când se schimbă ministrul Educației
Analizând ora la care mi s-a comunicat acest răspuns, într-o țară necontrolată mafiot, adică într-o țară cinstită, ai zice că e admirabil că niște slujbași ai statului lucrează, până la miezul nopții, pentru binele ”țărișoarei”. Nu e cazul aici. Răspunsul furnizat, pe întuneric, de corpul de control al MENCS e încă o dovadă că putem suspecta că ceva e profund în neregulă cu modul în care au întreprins verificările solicitate de profesorul Negomireanu… Nu e greu de suspectat că niște băieți deștepți de la corpul de control al MENCS nu doresc ca această problemă să vină în atenția noului ministru.
Mai mult, se poate constata că răspunsul oferit petiției mele – prin care solicitam copie după raportul de control – nu reprezintă o soluționare reală a solicitării: refuz să cred că în categoria ”raport de control” se încadrează un e-mail neasumat prin semnătură, scris în miez de noapte…
Altfel, răspunsul infirmă tot ce pretinde prof. Negomireanu că i s-a transmis verbal, de echipa de control (n.n. respectiv că are dreptate și că problema reclamată de acesta ”va fi soluționată în favoarea lui”), care a făcut verificările, în martie 2016, la Gorj.
În răspunsul nocturn, se precizează următoarele: „Din documentele solicitate reprezentanților ISJ Gorj, discuții şi note de relații rezultă în mod indubitabil că cele relatate de domnul Negomireanu Alin Dumitru, în ceea ce privește titularizarea, nu se confirmă. Arătăm în acest sens că, la nivelul județului Gorj, nu au fost „ascunse” ore la disciplina predată de domnul Negomireanu, prin urmare remarca domniei sale potrivit căreia ISJ Gorj i-a refuzat un drept, pretextând că nu mai există ore, nu are fundament. Pentru anul școlar 2013-2014 există deja o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Craiova, decizia cu nr. 4095/17 decembrie 2015, prin care cererea d-lui Negomireanu de a obliga ISJ Gorj să-l titularizeze este respinsă. În acest sens menționăm că nu intră în atribuțiile Corpului de Control al MENCȘ verificarea unor aspecte care au fost judecate într-un proces, încheiat cu o hotărâre definitivă a instanței de judecată.
Aceasta trebuie respectată și pusă în aplicare”, se susține în e-mail-ul trimis în miez de noapte…
Reiau…eu nu am cerut MENCS să facă altceva, decât să-mi furnizeze copie după raportul de control. Timp de 3 luni nu s-a putut, semn că s-au simțit confortabil cu Curaj…
Mai mult, în cel mai pur birocrat/inutil mod, mi se comunică faptul că MENCS a recomandat ISJ Gorj să aibă grija, pe viitor, să blocheze petițiile nemulțumiților mai „cu talent”, cam așa s-ar traduce următoarele:
Evident, cum este normal, atunci când cunoști specia de birocrați ”performanți”,cu care ai de-a face, voi începe un nou demers petiționar, de data aceasta cu ministrul Mircea Dumitru, iar prima întrebare va fi ”cine scrie e-mail-uri, din Minister, la miezul nopții, în preziua descinderii sale la MENCS și cu ce scop”…
Negomireanu a protestat o săptămână în fața MENCS, fără ca Curaj să aibă curajul să se întrebe de ce
Profesorii cinstiți din Gorj au ajuns la disperare, din cauza abuzurilor la care sunt supuși de politrucii ce i-au supraviețuit, în Educație, lui Victor Ponta. Despre asta este vorba, și în cazul profesorului Negomireanu.
Profesorul Negomireanu a obținut a doua notă pe județ la examenul de titularizare în domeniul Filosofiei, din 2013, din Gorj. În acești trei ani, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj a refuzat să-l titularizeze pe post, pretextând că nu există ore disponibile.
În contradicție cu opinia celor de la ISJ, profesorul de Filosofie susține că directorii de școli și inspectorul general, Ion Ișfan, ascund orele disponibile, pe care le oferă, contrar metodologiei în vigoare, unor pensionari sau unor persoane care, fie nu au susținut examen de titularizare, fie au luat note mai mici, decât profesorul Negomireanu.
Foto: Inspectorul Școlar General Gorj, Ișfan Ion, alături de fostul ministru Costoiu, în campania electorală pentru alegeri locale
Profesorul de Filosofie s-a luptat cu toate armele civilizate, pe care le-a avut la dispoziție, însă fără succes
Instituțional, lupta sa a fost inutilă: până acum, sistemul corupt din Educație nu a îndrăznit să treacă peste voința de fier a inspectorului general din Gorj, acuzat chiar de directorii de școli că este cel care decide cine primește și ce ore, la începutul anului școlar.
Demersul său a ajuns și în Justiție, însă ce șanse poate să aibă un tânăr profesor cu doctorat în Filosofie, împotriva unui sistem corupt, controlat de plagiatori și mici trepăduși, cu conexiuni în toate direcțiile: extrem de reduse.
Negomireanu a câștigat fondul, dar a pierdut recursul, în urma unui comportament cel puțin bizar al completului de la Curtea de Apel Craiova, care a amânat de cinci ori la rând pronunțarea sentinței. Soluția magistraților craioveni a fost că trebuie să dea în judecată școlile, nu ISJ Gorj, pentru a-și găsi dreptatea.
Ca atare, demersul profesorului de Filosofie a fost reluat. În continuare, în loc să stea în bibliotecă, sau să publice articole științifice, stă prin săli de judecată, pentru a-și putea trăi, profesional, pasiunea pentru Filosofie…
„Am reluat demersul în justiție, deoarece, în hotărârea instanței de fond, s-a ”strecurat” o eroare materială, magistrații gorjeni încurcând, sper, întâmplător, ”18 posturi” cu ”18 ore. (…) Pentru ca, apoi, la recurs, Curtea de Apel Craiova să preia întâmpinări depuse de Inspectoratul Şcolar Gorj, fără a verifica dacă acele articole de lege invocate sunt prezentate corect. În fapt, ISJ GORJ a prezentat trunchiat anumite articole din Metodologie, chiar s-a folosit de fals în înscrisuri şi fals intelectual, pentru a induce în eroare instanța. Am sesizat aceste fapte organelor de anchetă penală, însă procurorii gorjeni sunt mai ”pasivi” la astfel de sesizări”, susține Negomireanu.
Acesta este pe cale să intre în greva foamei, pentru a protesta împotriva abuzului, a cărui victimă este. Cu câteva săptămâni în urmă, profesorul a protestat în fața Ministerului Educației, fără ca cineva să-l întrebe ce problemă are. Iar acest lucru a survenit după ce – în urma demersurilor sale petiționale – Curaj și-a trimis corpul de control la Gorj, pentru a verifica cele susținute de Negomireanu.
Corpul de control al MENCS, complice la mușamalizarea cazului Negomireanu?
Corpul de control al lui Curaj a descins la Gorj, în Martie 2016, l-a audiat pe profesorul Negomireanu, i-a dat dreptate, i-a promis că problema lui se va rezolva, dar că, înainte, „trebuie să-și ceară scuze de la cineva pe care a nedreptățit”.
E greu de spus, dacă componenții Corpului de control al MENCS se refereau la șeful lor Trămândan, sau la inspectorul general din Gorj, pesedistul Ișfan.
Oricare ar fi persoana, un astfel de sfat, oferit de oficiali ai Guvernului, aduce aminte de timpurile mafiei, nu de statul de drept…Însă acești oameni, înțepeniți pe scaune, încă din timpul Guvernului Ponta, doar așa pot funcționa.
Dincolo de aceste aspecte, am solicitat Ministerului Educației o copie după raportul rezultat în urma verificărilor din martie. Solicitarea a fost făcută acum 3 luni. Timp de 3 luni, am fost ignorat, chiar și după ce am formulat o reclamație administrativă împotriva Ministerului, pe motiv de încălcare a prevederilor Legii 544/2001. În tot acest timp, garanții ministeriali ai sistemului corupt din Educație s-au simțit în siguranță. Până aseară, la miezul nopții, când s-au precipitat în a-mi oferi un răspuns, dar totuși, nu copie după raportul de control, după cum cerusem. Ce s-a întâmplat cu angajații MENCS, de au hotărât, brusc, în miez de noapte, că e cazul să-mi răspundă? Probabil, nu se simt la fel de în siguranță, de când Curaj nu mai este ministru…
Domnule Negomireanu adresati- vă Tribunalui Bucureşti pe Legea 544-2001 pentru refuz de eliberare copie Raport de Control, care este un document public, realizat pe bani publici.
Cine îl ţine în braţe pe Tramindan Ion Directorul Corpului de Control si – escrocheriiile din M.E.N
https://www.facebook.com/milacioc/posts/1950464751851167