Când a încercat să execute garanția – 850.000 euro –, Aparegio a descoperit că nu are ce să execute. Firma din Anglia care a emis scrisoarea de garanție pare să fi fost înființată tocmai pentru acest scop în 2015, pe un site specializat, contra unei sume de 17 lire sterline.
Pavel Șerdean, om politic UNPR și PP-DD și fost viceprimar de Alba-Iulia, joacă rolul cheie atât în firma de 17 lire din Marea Britanie, cât și în cadrul reprezentantului legal și exclusiv al acesteia din România – brokerul Abado Synergic Development.
Alexandru Stoianovici a încercat să descâlcească într-o reprezentare grafică acest scenariu ce combină strălucit „O scrisoare pierdută” și „Două lozuri”. Rămâne de văzut doar dacă Aparegio s-a distribuit de bună-voie în rolul lui Lefter Popescu, făcându-i concurență lui Birlic, ori a ajuns aici din neglijență.
O scrisoare, de zeci de milioane de euro, pierdută între Londra şi Târgu Jiu
Despre garanția de bună execuție
În cadrul achiziției de lucrări, garanția de bună execuție este instrumentul prin care instituția publică contractantă se asigură că recuperează, măcar în parte, un eventual prejudiciu cauzat de neîndeplinirea de către executant a obligațiilor contractuale.
Instrumentul a fost introdus la nivelul legislației secundare, când autoritățile au început să conștientizeze că achiziția nu se finalizează la semnarea, ci la finalizarea contractului. Nu se regăsește în OUG 34, ci în HG 925/2006.
(1) Garanţia de bună execuţie a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorităţii contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada convenită a contractului.
(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili în documentaţia de atribuire modalitatea de constituire a garanţiei de bună execuţie, precum şi cuantumul acesteia, care însă nu trebuie să depăşească 10% din preţul contractului, fără TVA.
Modul de constituire a garanției este reglement la articolul următor.
(1) De regulă, garanţia de bună execuţie se constituie printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, care devine anexă la contract. Prevederile art. 86 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dacă părţile convin, garanţia de bună execuţie se poate constitui şi prin reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale. În acest caz contractantul are obligaţia de a deschide un cont la dispoziţia autorităţii contractante, la o bancă agreată de ambele părţi. Suma iniţială care se depune de către contractant în contul astfel deschis nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din preţul contractului. Pe parcursul îndeplinirii contractului, autoritatea contractantă urmează să alimenteze acest cont prin reţineri succesive din sumele datorate şi cuvenite contractantului până la concurenţa sumei stabilite drept garanţie de bună execuţie în documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă va dispune ca banca să înştiinţeze contractantul despre vărsământul efectuat, precum şi despre destinaţia lui. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea contractantului.
Ca și în cazul garanției de participare, autoritățile contractane au niște restrângeri cu privire la exigențele pe care scrisorile de garantare trebuie să le îndeplinească.
(2) Garanţia trebuie să fie irevocabilă.
(3) Instrumentul de garantare trebuie să prevadă dacă plata garanţiei se va executa:
a) condiţionat, respectiv după constatarea culpei persoanei garantate, în conformitate cu contractul garantat; sau
b) necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
(4) Autoritatea contractantă nu are dreptul:
a) de a impune sau de a interzice prezentarea unui instrument de garantare emis de către o anumită societate bancară ori societate de asigurări, nominalizată în mod expres în documentaţia de atribuire;
b) de a limita posibilitatea de prezentare a instrumentelor de garantare numai la cele care sunt emise de către societăţi bancare sau numai la cele care sunt emise de către societăţi de asigurări;
c) de a impune sau de a interzice prezentarea scrisorilor de garanţie în oricare dintre formele prevăzute la alin. (3) lit. a)-b) ori de a acorda, în cadrul procesului de evaluare, un punctaj suplimentar uneia dintre formele de constituire a garanţiei.
Hotărârea de guvern indică și condițiile în care poate fi executată garanția de bună execuție.
Autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract.
Anterior emiterii unei pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie autoritatea contractantă are obligaţia de a notifica pretenţia contractantului, precizând obligaţiile care nu au fost respectate.
(4) În cazul contractelor de lucrări, autoritatea contractantă are obligaţia de a elibera/restitui garanţia de bună execuţie după cum urmează:
a) 70% din valoarea garanţiei, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim;
b) restul de 30% din valoarea garanţiei, la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepţie finală.