miercuri, 25 mai 2022
Inițiativa pentru o Justiție Curată
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat
No Result
View All Result
Inițiativa pentru o Justiție Curată
No Result
View All Result

La Galaţi, investiţiile întâi se inaugurează, apoi se finalizează

byIJC
6 ani ago
ininvestigatii
4 min read
417 17
Nu mai puţin de cinci investiţii, în valoare totală de peste 26 de milioane de lei cu TVA, ar fi trebuit să fie gata pe 30 iunie 2016, asta după ce autorităţile locale nu au reuşit să le realizeze conform termenului iniţial, în decembrie 2015. Din păcate, pentru toate cele cinci obiective, termenul de finalizare a fost, pentru a doua oară amânat, pe 31 august 2016.

Paradoxal, deşi lucrările executate în cursul acestui an nu vor mai fi decontate din bani europeni, ci de la bugetul local al Galaţiului, autorităţile nu-şi reproşează nimic. Ba mai mult, una dintre investiţii a şi fost „inaugurată”, în timpul campaniei electorale, iar o alta a beneficiat de o vizită de lucru cu la fel de mult elan electoral.

„A fost un succes”. De la simplu, la dublu

Pe 28 mai 2016, presa gălăţeană era invitată de Primăria Galaţi la „inaugurarea Centrului Multifuncţional de Servicii Medico-Sociale pentru Persoane Vârstnice, situat lângă Baia Comunală!”. „Este un obiectiv realizat cu fonduri europene, în valoare de 4,1 milioane de lei, în proporţie covârşitoare fonduri nerambursabile. Centrul va oferi persoanelor vârstnice o gamă variată de servicii şi terapii”, se arăta în invitaţie.

La faţa locului jurnaliştii au priceput că nu era chiar o inaugurare, ci o conferinţă de încheiere a proiectului european, iar autorităţile se declarau foarte bucuroase: „Nu a fost uşor, durata de implementare s-a prelungit foarte mult faţă de cât a fost prevăzut iniţial. Proiectul a întâmpinat multe probleme. Mai întâi, primul constructor a intrat în insolvenţă. Spre norocul nostru, a doua firmă care a făcut lucrarea a fost una serioasă. Am avut probleme cu procedurile de achiziţii, multe dintre ele s-au reluat, din cauza aceasta proiectul s-a prelungit după 31 decembrie 2015, deci ultimele achiziţii au fost făcute din banii Primăriei şi nu din fonduri europene. Una peste alta, proiectul este un succes!”, declara un expert financiar al contractului.

Ca să simplificăm succesul, aflaţi că, în loc să dureze 33 de luni, cum era prevăzut iniţial, implementarea proiectului a durat… 62 de luni! Cât despre achiziţionarea dotărilor din cadrul proiectului – echipamente medicale, articole şi echipamente IT, mobilier, programe informatice, aparate electrice de uz casnic – unele proceduri s-au reluat şi de câte ŞASE ori!

Întrebate când îşi va deschide efectiv porţile Centrul, autorităţile au cam scăldat-o: „Termenul final de funcţionare este de 30 iunie, noi sperăm să nu avem probleme, mai sunt autorizaţii de obţinut, dar asta nu implică cu nimic faptul că a fost această conferinţă de închidere”, declarau oficialităţile.

Surpriză! Trei zile mai târziu, pe 31 mai, consilierii locali ai Galaţiului, convocaţi în şedinţă de îndată, aprobau ziua de 31 august 2016, ca dată limită de finalizare a proiectului „Modernizare Centru Multifuncţional de Servicii Socio-Medicale pentru Persoane Vârstnice”.

Există o explicaţie pentru evenimentul din 28 mai: „La Centrul Multifuncţional, nu a fost închidere de proiect, ci o etapă de verificare a indicatorilor atinşi în cadrul proiectului. Închiderea de proiect se va face în jurul datei de 31 august 2016. A fost necesară prelungirea termenului, întrucât sunt de făcut nişte corecţii tehnice la planşeul pe care stă maşina de spălat”, ne-a comunicat, ulterior, Primăria.

Vizită de lucru electoral(ă)

Tot pe 31 mai, Consiliul Local al municipiului Galaţi a aprobat prelungirea până la 31 august 2016 a termenului de finalizare pentru alte patru investiţii cu fonduri europene care, la fel ca şi Centrul Multifuncţional de Servicii Socio-Medicale, ar fi trebuit să fie gata la finele anului trecut. Este vorba despre reabilitarea termică a cinci blocuri de locuinţe, despre Centrul de zi pentru copiii cu autism, dar şi despre construcţia Centrului comunitar de servicii sociale de pe strada Ştiinţei nr. 26, despre care aţi mai putut citi în platforma „Justiţie Curată”.

Ei bine, acest Centru care se vrea un hotel pentru oamenii străzii a beneficiat, în ultima zi a campaniei electorale, de o vizită „de lucru”. Demonstrativ, câteva dintre camere au fost mobilate cu paturi şi noptiere, deşi şantierul era în toi.

„Cred că putem vorbi de un hotel de aproape patru stele la cum arată, cu dotări de ultimă generaţie. Este o clădire care a apărut în locul unei case de patrimoniu, dar care a fost făcută bucăţele de amatorii de resturi de materiale de construcţie. Am păstrat, în lateral, un perete care să aducă aminte, peste timp, de cum arăta şi cum se construia pe vremuri. Am păstrat arhitectura vechii clădiri, astfel încât, la final, vom avea o clădire nou-nouţă, dar cu o patină de vechi”, a declarat, mulţumit de lucrări, primarul şi candidatul la Primărie la acea vreme, Marius Stan.

6

Niciun cuvinţel despre nefinalizarea la timp a lucrărilor sau despre costuri. Şi asta deoarece, conform deciziei aleşilor, Primăria Galaţi s-a angajat să acopere cheltuielile suplimentare precum şi să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului. Contribuţia Primăriei Galaţi la centrul social ar fi trebuit să fie de 269.030 de lei fără TVA din valoarea eligibilă a proiectului, dar la finele anului trecut, aleşii au aprobat suportarea sumei estimate de 5,34 milioane de lei cu TVA, necesară finalizării proiectului.

Costurile finale, suportate de la bugetul local, dar şi sumele decontate de Uniunea Europeană pentru fiecare dintre cele cinci proiecte amânate şi răs-amânate vor fi cunoscute abia la finalizarea investiţiilor, când se va trage linie şi se va socoti.
Tags: Anca MelinteGalati
Share9Tweet6
Previous Post

DNA și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate vor avea sediul în Hotelul Triumf

Next Post

Avocata lui Victor Ponta, Loredana Radu, a fost radiată din Baroul București

Related Posts

Facturi duble la firma care se pregătește să ia miliardul pentru gunoiale din Sectorul 2

2 ani ago

Consilierii locali care au refuzat ca orașul Constanța să fie parte în dosarul lui Mazăre: lista rușinii

3 ani ago

Cazul de trafic de copii din Țăndărei, nerezolvat de justiția română nici după 8 ani

4 ani ago

Clanul Bashar al-Assad – stăpân în baza militară a armatei române

4 ani ago

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite

  • Valea Călugarească: Conacul Matac şi biserica Sfântul Nicolae – Schiau, două clădiri vechi de peste 100 de ani, abandonate de proprietari

    319 shares
    Share 139 Tweet 75
  • București: 100 de ani de tradiție aruncați la gunoi. Fosta Fabrică de bere Rahova, între ruină și pericol public

    247 shares
    Share 99 Tweet 62
  • La Universitatea ”Petre Andrei”, din Iași, cu 18.900 lei faci 3 ani de facultate într-unul singur

    198 shares
    Share 79 Tweet 50
  • Parlamentar veteran cu convingător slogan: „Dacă poporul nu ne vrea pe noi, să îi voteze pe bulgari” – Mihăiță Calimente

    33 shares
    Share 13 Tweet 8
  • Constanța: Palatul Reginei Maria, vândut la preț de apartament de lux. DNA cere anularea vanzarii

    1079 shares
    Share 735 Tweet 144
  • Acasă
  • Despre Coaliția Inițiativa pentru o Justiție Curată
  • Rapoarte
  • Senatorii României
  • text homepage 9
© 2019 justitiecurata.ro - susținut de Freedom House România și PressHub.
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

All fields are required. Log In

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In