luni, 12 mai 2025
Inițiativa pentru o Justiție Curată
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat
No Result
View All Result
Inițiativa pentru o Justiție Curată
No Result
View All Result

Un nou caz de neglijență la Școala Ștefulescu din Tg-Jiu: conducerea a distrus principala probă – o înregistrare video, deși exista o plângere penală

byIJC
9 ani ago
inJurnalisti in Serviciul Public
5 min read
1.8k 18
Directorul școlii Al. Ștefulescu din Tg-Jiu, Aurel Popescu, nu are contracandidat pentru un nou mandat, deși este suspectat de neglijență în serviciu în cel puțin două cazuri de elevi accidentați în școală. Ultimul incident a fost surprins de o cameră de supraveghere. Părintele a depus plângere penală cerând polițiștilor să conserve această probă. Săptămâna trecură însă, aceștia i-au comunicat, senini, că proba dispăruse deoarece școala ștersese înregistrarea pentru că nu mai era spațiu pe hard-disk. Părintele elevului i-a spus jurnalistului Cerasel Cuteanu că ia în calcul acum și o plângere penală contra polițiștilor, în timp ce directorul școlii spune că a fost un incident minor.

În 2014, directorul Aurel Popescu a fost reclamat de un părinte că a mușamalizat accidentarea fiului său în timpul orei de sport. Ministerul Educației și Inspectoratul Județean au avut cunoștință de acest accident, dar au refuzat să-l sancționeze pe director. Vineri, 23 septembrie 2016, un incident similar a avut loc în școala Ștefulescu: un copil s-a lovit cu capul de gresie. Conducerea școlii și ISJ Gorj repetă reacția din cazul Preda despre care am scris aici: Șase instituții refuză să explice de ce elevul Preda era să-și piardă viața în timpul orei de sport.

Cel mai grav însă este că proba video incidentului a dispărut pe motiv că nu a mai fost spațiu pe hard-disk.

foto-sbora-768x576

”Domnul director mi-a zis că, dacă nu-mi convine, să-mi duc copilul la o școală privată!”

Iată ce susține părintele copilului accidentat la Ștefulescu, conform presei locale:

„Incidentul s-a petrecut vineri, 23 septembrie, la ora 10.00. Am aflat de la fiul meu tot vineri seara. Nu m-a sunat nimeni de la școală. Am sunat învățătoarea de două ori, l-am sunat pe domnul director și mi-a spus că există o înregistrare. Am fost la școală și am văzut înregistrarea. Fiul meu se deplasa pe hol, a ieșit un alt copil de la clasa pregătitoare a fiului meu, care a venit în viteză, nesupravegheat, i-a dat la oul picioarelor, ca la fotbal. Copilul meu s-a dezechilibrat, s-a rotit puțin în partea dreaptă și a dat cu creștetul capului de gresie. Am văzut că avea un șervețel la cap și s-a dus în clasă.

Am fost la domnul director. Am cerut filmulețul, pentru că sunt îndreptățit. Domnul director Aurel Popescu m-a scos afară și mi-a spus că nu-mi dă nimic și să mă duc la școală privată. I-am spus că nu este un comportament demn de director al celei mai bune școli.

Am sunat la 112 și a venit un echipaj de poliție. I-am pus în vedere polițistului să-l anunțe că dacă șterge înregistrarea, este caz penal. Am fost la Poliția Municipală, unde am făcut plângere penală împotriva celor doi pentru neglijență în serviciu. M-au chemat la poliție să-mi spună că imaginile nu mai sunt pentru că se șterg automat după cinci zile, pentru că hardul nu stochează mai mult.”

Poliția Tg-Jiu, favorizator al făptuitorului?

Părintele copilului accidentat susține că ia acum în calcul o plângere penală și împotriva agenților de poliție implicați, pentru posibila săvârșire a infracțiunii de favorizare a făptuitorilor.

Sbora îi suspectează pe agenții de poliție că au permis conducerii școlii să distrugă o probă foarte importantă: înregistrarea video a accidentului.

Aceasta este cronologia evenimentelor:

Vineri, 23 septembrie 2016 – are loc accidentul copilului domnului Sbora în timpul programului școlar; părinții nu sunt anunțați, copilul nu este dus la spital pentru consult de urgență.

Luni, 26 septembrie, Sbora a mers la școală și a vizionat înregistrarea video solicitând o copie după aceasta. Directorul a refuzat să-i furnizeze înregistrarea. Ca atare, Sbora a apelat 112. Au venit doi polițiști cărora le-a comunicat că dorește să-i pună în vedere directorului școlii să nu șteargă înregistrarea. Cei doi polițiști i-au comunicat părintelui că școala are obligația să păstreze înregistrările video timp de 20 de zile.

În aceeași zi, Sbora înregistrează la Poliția Muncipiului Tg-Jiu o plângere penală pentru neglijență în serviciu împotriva directorului Aurel Popescu și învățătoarei. În respectiva plângere, atrage atenția că există o înregistrare video a accidentului.

În 13 octombrie 2016, Sbora de deplasează la Poliția Tg-Jiu unde i se comunică faptul că înregistrarea nu mai există: școala a păstrat-o doar 5 zile. I se prezintă un înscris din partea școlii în care se susține că înregistrarea a fost ștearsă după 5 zile deoarece nu mai exista spațiu pe hard-disk. Această adresă nu i-a fost oferită, în copie, domnului Sbora.

Principala probă, de tip video, nu mai poate fi folosită în acest dosar cu toate că poliția a știut de această înregistrare cu două zile înainte ca ea să fie distrusă. Conform adresei Școlii Ștefulescu înregistrarea a fost distrusă în 28.09.2016, iar Poliția luase cunoștință de existența acesteia în 26.09.2016.

Directorul școlii: ”Incident minor…o exagerare”

aurel-popescu-headlines

Aurel Popescu a declarat presei locale că părintele copilului exagerează și „terfelește” imaginea școlii:

„Avem 1.300 de elevi, incidente minore se pot întâmpla mereu. Este, din păcate, o exagerare, pe un fond de nemulțumiri ale părintelui legate de școală. Terfelirea imaginii școlii și acuzațiile pe care le face sunt total deplasate în contextul în care părintele nu și-a dus copilul la medic.”

Conform conducerii școlii, ca și în cazul elevului Preda accidentat în 2014, și în cazul elevului Sbora de vină e victima: aceasta nu a fost – la 7 ani – îndeajuns de matur și serios încât să ceară învățătoarei să-l ducă la spital:

„A căzut, s-a ridicat repede, a mers în sala de clasă, doamna învăţătoare l-a întrebat dacă să-l ducă la cabinetul medical sau să anunţe părinţii, însă copilul a refuzat. Nu aş vrea să exagerez, dar acuzaţiile pe care le aduce sunt total deplasate, în contextul în care părintele nu şi-a dus nici măcar copilul la un medic specialist, dacă este atât de îngrijorat şi de afectat, să vadă gravitatea loviturii. Adică nu poţi să acuzi o şcoală întreagă pentru lucruri care nu s-au întâmplat”, a declarat directorul școlii unui cotidian din Gorj.

„Întrebarea care se pune este: «Avem siguranță în școli?»”, spune domnul Sobora. „Îi ducem acolo sănătoși, dar îi mai luăm sănătoși de acolo? Aceasta este întrebarea care mă frământă. Accidente pot avea loc oricând și cu tine de mână, dar ar fi trebuit să fie transparenți și să ne anunțe. Le contest managementul și calitatea de om.”

 

Foto principal: Google Maps

Tags: Alexandru StefulescuCerasel Cuteanu
Share38Tweet24
Previous Post

Vieți salvate ilegal

Next Post

SCANDAL cu tăieri de salarii şi disponibilizări la Universitatea Târgu Jiu. Fostul rector – filozof, dar milionar din cercetare

Related Posts

Oprișan pierde, din nou, în justiție, în fața jurnaliștilor. Sebastian Oancea câștigă definitiv procesul cu baronul de Vrancea

6 ani ago

Primăria lui Mazăre a vândut plajă cu 12 euro/mp. Tunurile imobiliare din Mamaia

7 ani ago

Primarul în exil. Mazăre e protejat de Primăria Constanța ca și cum ar fi în funcție

7 ani ago

Primăria Focșani batjocorește dreptul la informare. Și inteligența

7 ani ago

Comments 1

  1. sorin says:
    9 ani ago

    Nenea la 7 ani ce făceai? ?? Bai inconștienți lor a cui e mai Tara asta??? E a noastră. .de ce ne batem joc de ea?? De ce va bateți joc de ea??? Rusine sa va fie. Voi aveți copii mari nu va mai pasa De alții.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite

  • Cea mai veche navă cu zbaturi din lume aflată în funcțiune, Tudor Vladimirescu, a devenit vas de protocol al PSD

    762 shares
    Share 513 Tweet 104
  • București: 100 de ani de tradiție aruncați la gunoi. Fosta Fabrică de bere Rahova, între ruină și pericol public

    524 shares
    Share 210 Tweet 131
  • Valea Călugarească: Conacul Matac şi biserica Sfântul Nicolae – Schiau, două clădiri vechi de peste 100 de ani, abandonate de proprietari

    412 shares
    Share 164 Tweet 103
  • Cum a ajuns Restaurantul Diplomatic din Parcul Herăstrău să fie închiriat de o firmă controlată de Puiu Popoviciu și Dragoș Dobrescu

    389 shares
    Share 155 Tweet 97
  • Cedarea pavilionului maritim românesc, girată de Relu Fenechiu

    40 shares
    Share 16 Tweet 10
  • Acasă
  • Despre Coaliția Inițiativa pentru o Justiție Curată
  • Rapoarte
  • Senatorii României
  • text homepage 9
© 2019 justitiecurata.ro - susținut de Freedom House România și PressHub.
No Result
View All Result
  • Acasă
  • Despre Coaliție
    • Parteneriat
    • Misiune / Viziune
  • Știri
  • Alerte
  • Jurnalisti in Serviciul Public
  • Investigații
  • Orașul Uitat

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

All fields are required. Log In

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In