Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, gălăţeanul Florin Pâslaru, nu se mai regăseşte pe listele de candidaţi. Veteranii Bacalbașa și Dobre de la PSD și PNL mai prind un mandat.
În penultima zi a depunerii candidaturilor, PSD – care şi-a ţinut lista secretă până în ultima clipă – şi PNL – care a manifestat cam aceeaşi discreţie – au intrat oficial în cursa pentru alegerile parlamentare la Galaţi. Interesant este că pesediștii şi liberalii parcă şi-ar fi făcut listele în oglindă, propunându-le gălăţenilor, pe locurile eligibile, aceleaşi tipologii de candidaţi: un parlamentar de cursă (foarte) lungă, un fost viceprimar al Galaţiului, un deputat mai „proaspăt” şi un profesor universitar pe locul al treilea la Senat.
Listele PSD. Dispare Florin Pâslaru, rămâne Bacalbașa
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Florin Pâslaru, despre care aţi putut citi în repetate rânduri în platforma Justiţie Curată, nu se mai regăseşte pe listele de candidaţi ale acestor alegeri parlamentare.
În luna iulie, când deputatul era condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pe motiv că şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar, plătindu-l cu bani publici, Pâslaru ne declara ferm că acesta nu este un motiv să nu mai candideze pentru cel de-al treilea mandat parlamentar.
Dispariţia lui de pe listele de candidaţi a fost explicată de către preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea:
Dumnealui chiar de acum câteva luni ne-a anunţat că îşi doreşte să nu mai fie pe liste şi are alte proiecte personale despre care îl las pe el să vă vorbească. Comitetul Executiv în care noi am aprobat listele a fost înainte de a apărea hotărârea Înaltei Curţi, a declarat preşedintele, lăsând să se înţeleagă că există o decizie a instanţei prin care Pâslaru nu mai poate ocupa funcţii publice sau alese.
După patru ani de tăcere, deputatul PSD Viorel Ștefan spune că simte nevoia să le spună gălățenilor „ceva interesant”
Lista PSD Galaţi pentru Camera Deputaţilor este deschisă de Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, care are la activ trei mandate de senator (1996-2008) şi încă două de deputat (2008-2016). În ciuda celor 20 de ani de carieră parlamentară, gălăţenii nu l-ar putea recunoaşte pe stradă decât, poate, de la televizor, dacă l-au văzut pe posturile naţionale. Ori poate îşi mai amintesc sloganul lui din 2008 „Sunt activ şi vigilent, eu nu dorm în Parlament!”.
Surprinzător, deputatul a susţinut miercurea aceasta, în 26 octombrie 2016, prima sa conferinţă de presă din acest mandat şi a explicat şi de ce a tăcut patru ani:
Acum am simţit nevoia să vă spun ceva interesant şi foarte aplicat!
Viorel Ştefan a reuşit, recent, să-şi pună-n cap conducerea PSD după ce a propus un amendament care limita conversia creditelor din franci elveţieni doar la persoanele fizice al căror grad de îndatorare depăşea 50 la sută din venitul net. Amendament la care a renunţat după o „ciocnire” cu liderul suprem al PSD, Liviu Dragnea.
Locul al doilea este ocupat de fostul viceprimar PSD al Galaţiului din mandatul trecut, Florin Popa, fost administrator public al Galaţiului în urmă cu două mandate.
Locul al treilea i-a revenit dr. Lucreţia Roşca, deputat cu două mandate la activ (2008-2016) care, în 2014, s-a făcut remarcată prin opoziția la susţinerea cu bani publici a fertilizării in vitro:
Ca să faci un copil când nu ţi-l dă Dumnezeu, că e un bun pe care ţi-l doreşti, nu trebuie să contribuie societatea la aşa ceva.
Nici pe Lucreţia Roşca gălăţenii n-ar putea să o recunoască pe stradă pentru că ultima dată când au văzut-o era pe afişele electorale din 2012.
Locul al patrulea, de asemenea eligibil, este ocupat de dr. Nicolae Dobrovici Bacalbaşa, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi. Bacalbaşa este celebru pentru apariţiile sale nonconformiste televizate în costum de Spiderman, cu turbanul pe cap în chip de Sultan Suleyman, la Revelioanele TV sau la emisiunea „Te pui cu blondele”, dar şi pentru comentariile şocante, multe cu conotaţii sexuale date la România Tv.
Pe locul al cincilea, eligibil doar dacă PSD obţine la Galaţi un scor foarte bun, se află liderul organizaţiei judeţene de tineret a PSD, Marius Mărgărit, fost subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor (2014-2015), care a scris în declaraţia de avere că are „ciasuri”.
La Senat, eligibili sunt Ionel-Daniel Butunoi, preşedintele Comisiei de Transporturi din Senat şi Marin Nicolae (venit de la defunctul PP-DD) care, îşi doresc, fiecare, un al doilea mandat de senator. Şi el şi colegul lui de partid s-au numărat printre cei 90 de senatori care au votat controversata „ordonanţă a plagiatelor”.
Pe locul al treilea, deşi fără şanse eligibile, se află o surpriză a PSD: profesorul universitar Puiu Lucian Georgescu – preşedintele Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, pe care şi liberalii gălăţeni şi l-au dorit candidat.
Lista PNL e deschisă de veteranul Victor Paul Dobre
Primul pe lista liberalilor pentru Camera Deputaţilor este Victor Paul Dobre, deputat cu trei mandate la activ, liderul organizaţiei judeţene a PNL Galaţi din 1998 încoace, neîntrerupt.
În 2012, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dar deputaţii nu au fost de acord.
Pe locul al doilea, eligibil, se află Nicuşor Ciumacenco, fost viceprimar PSD al Galaţiului în mandatul 2008-2012, care a ratat de două ori fotoliul de primar al oraşului, după ce a candidat ca independent şi ca membru PNL. Actualmente este consilier local PNL.
Pe locul al treilea, eligibil în viziunea PNL, se află tânărul deputat George Scarlat, care tocmai îşi încheie primul mandat, în care a reuşit să se remarce cu o gafă monumentală – în timp ce toţi membrii Camerei Deputaţilor au respins Legea privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, el a votat aiurea:
A fost o eroare, pe care mi-o asum. A fost noaptea minţii, în marţea neagră. Îmi cer iertare pentru ceea ce s-a întâmplat,
ne-a declarat, la acel moment, deputatul.
La Senat, lista PNL este deschisă de George Stângă, consilier local, singurul eligibil, urmat de consilierul judeţean Radu Valentin şi de profesoara universitară Mirela Praisler.
PRU deschide lista cu un migrant
De pe lista PRU, singurul cu potenţial eligibil este senatorul Gheorghe Saghian, migrat de la PSD, care candidează acum pentru un mandat de deputat. Plecat din PSD pentru că, potrivit propriilor declaraţii, nu l-a mai putut suporta pe liderul organizaţiei judeţene, eurodeputatul Dan Nica, Gheorghe Saghian n-a uitat de prima dragoste, fiind surprins de presa centrală votând pentru imunitatea lui Gabriel Oprea.
USR a murit în faşă, dar vrea să renască
La Galaţi, Uniunea Salvaţi România (USR) nu mai are filială – ea fiind dizolvată de conducerea centrală a formaţiunii la scurt timp de la naştere – dar a reuşit să depună o listă scurtă de candidaţi. Primul la Camera Deputaţilor este economistul Bogdan-Ionel Rodeanu (foto), directorul Direcţiei Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti. Acesta a candidat independent la Consiliul Local Galaţi, la alegerile din 5 iunie 2016 şi a obţinut 2.391 de voturi (2,61 la sută).
Pe locul secund se află Dragoş-Eduard Neamu, istoric de artă, care a primit misiunea de a reînfiinţa filiala gălăţeană a USR despre care admite că a fost desfiinţată pe modelul „execuţiilor” politice din PSD sau PNL.
La Senat, primul pe listă este George-Edward Dircă, avocatul cu Nicuşor Dan, liderul USR la nivel naţional.
Lista ALDE: un cercetat penal şi un incompatibil
La venerabila vârstă de 73 de ani, senatorul ALDE Eugen Durbacă, fost membru în Comitetul Judeţean al PCR şi chiar deputat în Consiliul Popular Judeţean Galaţi, „călit” prin USD, PDAR, PDSR, ApR, PD, PUR, PC şi ALDE, mai vrea un mandat în parlament. A preferat să candideze la Camera Deputaţilor pentru a fi sigur că prinde un mandat şi nu rămâne fără imunitate pentru că, aşa cum aţi mai putut citi în platforma Justiţie Curată, potrivit rechizitoriului întocmit în dosarul „Aviasan 2”, Durbacă este cercetat penal, în calitate de făptuitor, şi asupra sa planează acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Cap de listă ALDE la Camera Deputaţilor este consilierul local Cristian Dima, aflat în proces cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care l-a acuzat că a încălcat astfel regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă. În prezent cauza a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Fost primar, acum vrea să fie senator PMP
Fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, care a pierdut alegerile pentru un al doilea mandat, candidează la Senat pe lista PMP. După ce a schimbat PNL cu UNPR şi acum PMP, fostul edil al Galaţiului a pierdut, în prima instanţă, procesul cu ANI, care l-a acuzat că s-a aflat în stare de incompatibilitate aproape trei ani din mandatul sau de edil. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este, însă, definitivă.
Gura târgului pare convinsă că mai multe şanse de a intra în Parlament are Cătălin Cristache, consilier judeţean, primul pe lista PMP la Camera Deputaţilor.